Programul „Rabla local”. Ce trebuie să știe cei interesaţi

Data:

Mii de români şi-au manifestat deja intenţia de a scăpa de „rablele” din parcare. Primăria Iași, de exemplu, a luat în evidenţă un număr de 480 de cereri în acest sens: fiecare proprietar ar urma să primească o sumă de 3.000 lei, fără a fi obligat să achiziţioneze o altă maşină.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Pentru a putea beneficia de suma amintită, vehiculul uzat trebuie să fie înmatriculat pe numele proprietarului actual de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale Primăriei. În acelaşi timp, proprietarul trebuie să fie cu plata la zi a taxelor, impozitelor, contribuţiilor către bugetul de stat şi cel local şi, dacă este cazul, a amenzilor. O altă condiţie constă în faptul că solicitantul nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în noul program AFM.

Citește și: Cât au câștigat din licitații publice firmele lui Michael Schmidt, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Klaus Iohannis (presshub.ro)

Totodată, proprietarul trebuie să aibă cazierul „curat” în ceea ce priveşte infracţiuni împotriva mediului. Nu în ultimul rând, beneficiarul se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 4 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

FOTO GRUP Facebook Programul Rabla 2022

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related