Proiect de 2,4 milioane de euro pentru punerea în valoare a Cetăţii Bistriţa

Data:

spot_img

Proiect de 2,4 milioane de euro pentru punerea în valoare a Cetăţii Bistriţa a fost anunțat de Primăria Bistrița, cu bani din PNRR.

Primăria Bistriţa a accesat un proiect european de peste 12 mil. lei (2,4 mil. euro), finanţat prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), ce presupune revitalizarea şi punerea în valoare a cetăţii medievală Bistriţa. Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Bistriţa.

Citește și: Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

„Proiectul are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spaţiile istorice din oraş, pe traseul vechiului zid de împrejmuire al cetăţii medievale Bistriţa, zonă din oraş care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la dezvoltarea circuitelor turistice locale, regionale sau internaţionale.’’, se arată în comunicatul de presă al primăriei Bistriţa.

Obiectivul general al proiectului este revitalizarea și punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița, promovarea, marcarea și semnalizarea punctelor de interes, în scopul revitalizării turismului.

„Proiectul are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire al cetății medievale Bistrița, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale.

Citește și: DNA cere ridicarea imunității lui Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioanei Mihăilă, într-un dosar legat de achiziția vaccinurilor anti-COVID

Pilonii proiectului sunt două categorii de obiecte arhitecturale și anume fragmentele din zidul cetății medievale păstrate până în prezent de pe str. Ecaterina Teodoroiu și Dogarilor și Turnul Dogarilor, cu zidul și terenul aferent, capabile să furnizeze o gamă diversificată de oferte vizând desfășurarea unor evenimente și implicarea unui număr mai ridicat de vizitatori sau participanți (activități în aer liber, punerea în valoare a tradițiilor, meseriilor și obiceiurilor, întruniri etc.) într-un mediu ce poate accepta coexistența istoriei și a civilizației moderne.

Continuarea în Saptamana.online

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: bnpoartatransilvaniei.ro)

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...