Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Data:

spot_img

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii asigură transport gratuit la spitale din străinătate pentru micuții bolnavi, un proiect unic în țară. Și o lecție de empatie, profesionalism și dedicare.

Kis Balázs este asistent medical la secția de ortopedie a Spitalului Județean din Oradea, dar vreme de zece ani a lucrat în Urgențe, astfel că a văzut de multe ori lupta contra cronometru pentru viață. Și-a ales profesia din dorința de a-i ajuta pe cei din jur. „Eu cred că următorul pas în evoluția omului este ajutorul pe care îl oferi. După Homo sapiens sapiens, unde te mai duci? Întoarce-te și pune-te lângă cel care e pe jos”, zice Balázs.

Citește și: 35 de ani de la Revoluţie. Timişoara comemorează primii manifestanţi morţi pentru libertate în Decembrie 1989

Iar el știe cum e să fii și jos. Din pricina unor probleme de familie, la 16 ani ajunsese să doarmă pe străzile din Timișoara. O familie de medici din oraș, Ildikó și Francisc Bárányi (fost ministru al Sănătății în anii ‘90), de numele cărora se leagă multe fapte bune în orașul de pe Bega, l-au ajutat să se ridice. I-au dat o cameră într-un azil de bătrâni pe care îl finanțau și l-au încurajat să-și termine studiile, ca să poată fi pe picioarele lui.

În timpul liber, tânărul a devenit un binefăcător, convins că are obligația să dea mai departe binele primit. Căsătorit cu o orădeancă, Balázs s-a mutat în orașul de pe Criș. Alături de câțiva prieteni, în 2021 a înființat aici o asociație prin care să facă bine organizat. Fiind catolici, au decis să activeze sub „umbrela” societății internaționale Sfântul Vincențiu de Paul, care sprijină sărmani din peste 150 de țări, și au pornit în Oradea o ambulanță privată dedicată copiilor bolnavi.

Continuarea, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Percheziții DIICOT la o grupare de criminalitate informatică. Peste 700 de victime în Europa și prejudicii de 106 milioane de euro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related