Proiectul Legii Pensiilor, asumat prin PNRR, finalizat

Data:

spot_img

Ministerul Muncii a finalizat proiectul unei noi legi a pensiilor, care a fost asumată prin PNRR. Una dintre cele mai importante reglementări vizează creșterea etapizată a vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani și a stagiului de cotizare, precum și posibilitatea continuării activității angajaților până la 70 de ani.

Proiectul conține însă numeroase alte noutăți, fiind mult mai orientat spre respectarea principiului contributivității: pensiile vor fi pe viitor, așadar, mai apropiate de contribuțiile plătite de angajați înaintea pensionării.

Egalizarea vârstei de pensionare

Draftul noii legi, obținut de Digi24.ro, arată că se va impune egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, la 65 de ani, obiectiv asumat în PNRR, așa cum prevede articolul 47 al proiectului: „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei”. Această prevedere va fi aplicată, însă, eșalonat, urmând să fie integral pusă în aplicare din anul 2035.

Stagiul minim de cotizare contributiv, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, va fi de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Persoanele care vor dori să rămână în activitate și după vârsta standard de pensionare vor putea face acest lucru, cu acordul angajatorului, până la vârsta de 70 de ani, conform articolului 46: „Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alin. (1) pot opta pentru menținerea în activitate, anual, cu acordul angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”

Citește și O instituție arată cum a fost favorizată firma prietenului lui Iohannis în licitația pentru mașinile Poliției

Femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, astfel încât pentru creșterea a doi copii vârsta de pensionare se va reduce cu 1 an, pentru patru copii cu 2 ani, iar pentru șase copii cu 3 ani. De precizat că este vorba inclusiv despre creșterea unor copii adoptați.

Stimulent pentru prelungirea activității

O altă prevedere vizează acordarea unor „suplimente” la pensie peste stagiul de cotizare de 25 de ani, pentru a stimula prelungirea vieții profesionale.

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani; 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani; 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani. Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie. Mai multe, în publicația Bihoreanul.

Foto – arhivă BIHOREANUL

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...