Proiectul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Florești avansează. Cedarea terenului către stat, votată de Consiliul Local

Data:

spot_img

Proiectul de hotărâre prin care terenul pe care va fi construit primul muzeu construit de la zero în Transilvania în ultimul secol va trece din proprietatea comunei în cea a statului a fost aprobat, joi, de Consiliul Local Florești, potrivit Monitorului de Cluj.

După cunoscutele controverse din taberele PNL și USR din Florești, cei din urmă au decis într-un final să voteze pentru proiect, în cadrul ședinței extraordinare de joi, 21 aprilie, a Consiliului Local Florești.

Investiția va fi făcută de Ministerul Culturii și este prevăzută prin PNRR. Clădirea va avea trei etaje și va fi construită pe un teren de 12.000 mp din Florești, pus de comună la dispoziția Ministerului Culturii pentru a-l opera și a demara toate procedurile necesare construcției. Pe suprafața terenului vor fi amenajate și parcări și zone verzi, în care vor fi desfășurate alte activități culturale.

Articolul integral, în Monitorul de Cluj!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Trilogia „Moromeții” de Stere Gulea, prezentată la Rotterdam International Film Festival 2025

Trilogia cinematografică românească „Moromeții”, regizată de Stere Gulea după...