Proiectul privind integrarea în sistemul de educație din România a elevilor școlarizați în străinătate, votat în unanimitate de Camera Deputaților

Data:

Proiectul USR care facilitează integrarea în sistemul de educație din România a elevilor anterior școlarizați în străinătate a fost votat miercuri, în unanimitate, de Camera Deputaților.

Inițiativa legislativă a deputatelor USR Simina Tulbure și Oana Țoiu, care vizează integrarea în sistemul românesc de educație a elevilor veniți din Diaspora, a fost votată astăzi în unanimitate în plenul Camerei Deputaților.

Integrarea elevilor școlarizați în străinătate

Proiectul legislativ vine în sprijinul elevilor și familiilor acestora care au fost parte a Diasporei românești, dar și al profesorilor care predau elevilor anterior școlarizați în alt stat.

„Acest proiect de lege depășește orice premisă politică și vizează un subiect sensibil, cu relatări preluate de la firul ierbii. Pentru a determina românii din afara granițelor țării să se întoarcă acasă, generarea unui pachet consistent de soluții la adresa fiecărei provocări ce survine în acest proces este foarte util și necesar. Mă bucur că toți actorii educaționali și decizionali s-au alăturat proiectului nostru, iar deschiderea către o bună cooperare va facilita integrarea copiilor anterior școlarizați în străinătate. Copiii care revin acasă au nevoie de sprijin pentru a se integra și profesorii sunt cei care o vor putea face datorită acestui proiect de lege”, a declarat, într-un comunicat, Simina Tulbure, deputată USR pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și coinițiatoare a proiectului.

„Trebuie să rezolvăm criza resursei umane”

Una dintre problemele identificate, în urma discuțiilor cu românii din afara granițelor țării care au ales sau iau în considerare opțiunea întoarcerii acasă, este legată de sistemul de educație.

„Suntem într-un moment unic în parcursul României, cu un acces fără precedent la resurse financiare și un context post pandemic și geopolitic care ne permit în anii următori să creștem competitivitatea României pe piețele globale, dar pentru asta avem nevoie să ne păstrăm resursa umană și să ni se întoarcă acasă și din creierele și forța de muncă ce au plecat în diaspora. Ca să putem susține creșterea economică, trebuie să rezolvăm criza resursei umane, avem un deficit estimat pe ritmul actual de creștere de peste 200.000 de locuri de muncă care vor fi greu ocupabile. Pentru multe familii, decizia de a se întoarce depinde de posibilitatea de integrare a copiilor, în special în școală și în colectivitate, iar acest proiect contribuie la rezolvarea acestei probleme”, a declarat deputata Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru Tineret și Sport în Camera Deputaților, coinițiatoare a proiectului.

Elevii anterior școlarizați în străinătate trebuie să fie reintegrați în sistemul de învățământ românesc, fie că nu au mai fost școlarizați în România, dar dețin cunoștințe minime de limba română, fie că au fost școlarizați exclusiv în străinătate și nu dețin cunoștințe de limbă și cultură românească sau au mai fost școlarizați în România, însă au petrecut o perioadă mai mare de doi ani în străinătate și s-a produs o ruptură în procesul educațional. Impedimentele, în schimb, nu întârzie să apară, iar ele se materializează cu precădere la nivel curricular și socio-emoțional.

Înființarea grupelor de acomodare

Statisticile Inspectoratelor Școlare Județene arată că numărul elevilor anterior școlarizați în străinătate care s-au integrat în sistemul de învățământ din România se ridică la 10.081 în 2019, la 9.589 în 2020, respectiv la 11.286 în 2021.

Proiectul de lege prevede înființarea grupelor de acomodare, în cadrul cărora elevii să beneficieze de cursuri de limbă, cultură și civilizație română, în paralel cu orele de curs obligatorii. De asemenea, are menirea de a facilita tranziția educațională a elevilor anterior școlarizați în străinătate și de a asigura crearea unui context coerent pentru a derula un asemenea demers. Pornind de la cercetările efectuate în prealabil și de la situația actuală în materie de integrare educațională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă și de maximă actualitate.

Proiectul urmează să ajungă la dezbateri și votul final la Senat, aceasta fiind camera decizională.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei Europene | Politico

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei...

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, deși termenul a fost deja depășit 

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, printr-o hotărâre...

Trafic restricționat pe Autostrada A2 București – Constanța. Restricții și pe A1 Deva – Nădlac

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că...