Noi victime făcute de provocarea Superman Challenge. 21 de copii cu vârste între 12 și 14 ani au ajuns la Serviciul de Urgență al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași în ultimele zece zile, suferind traumatisme ale membrelor superioare și inferioare, ca urmare a participării lor la o provocare virală din mediul online, Superman Challenge, pe TikTok.
Participanții la acest joc se filmează sărind cu brațele întinse, încercând să ajungă în brațele altora, însă medicii avertizează că aceste acțiuni duc frecvent la răniri. Dintre copiii afectați, trei au avut nevoie de internare, având traumatisme care au necesitat intervenții chirurgicale. În primele trei zile, 14 copii ajunseseră deja la spital din cauza acestei provocări periculoase, iar trei dintre aceștia au necesitat internare, având traumatisme care au impus intervenții chirurgicale.
Elena Adumitroaie, profesor consilier școlar la Centrul de Asistență Educațională, subliniază că adolescenții și copiii tind să minimizeze riscurile comportamentelor lor, mai ales când acestea sunt promovate în mediile online ca fiind amuzante sau populare. Aceasta este o manifestare a lipsei de maturitate emoțională și a dorinței de integrare socială.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa imagine: Ziaruldeiasi.ro)