PSD a cerut o modificare majoră în PNRR: descentralizarea către autoritățile locale a gestionării unor proiecte din ”tortul” de 29,2 miliarde de euro – SURSE

Data:

spot_img

Liderii PSD au cerut la întâlnirea coaliției de luni seară o modificare majoră a PNRR: descentralizarea gestionării programului, astfel încât pe lângă ministere să poată fi autorități contractante Agențiile de Dezvoltare Regională și Consiliile Județene, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Surse din PSD au declarat pentru G4Media că modificarea PNRR propusă ar fi fost deja acceptată de partenerii de guvernare. Pe de altă parte, potrivit informațiilor G4Media, ministrul Dan Vîlceanu nu este de acord cu propunerile PSD de descentralizare a PNRR. Ministrul Proiectelor Europene le-ar fi explicat liderilor PSD că propunerea încalcă înțelegerea guvernului cu Uniunea Europeană.

În acest moment, singurele autorități contractante în PNRR sunt ministerele, dintr-un motiv simplu: PNRR urmărește programatic reforme structurale, asumate de guvern prin acordul cu Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, singurul responsabil de implementarea reformelor e statul român, prin guvern, de aceea ministerele sunt autoritățile contractante. În interiorul acestor reforme de care sunt responsabile guvernele de linie există proiecte punctuale ce duc la îndeplinirea reformelor.

În cazul descentralizării către autoritățile locale (Consilii Județene, primării) sau către Agențiile de Dezvoltare Regională (ONG-uri controlate de autoritățile locale), urmărirea modului în care sunt implementate reformele ar fi practic imposibilă, dat fiind că guvernul nu are nici un instrument de control asupra acestor instituții sau organizații.

De altfel, în acordul semnat de guvernul României cu Uniunea Europeană pentru PNRR, la capitolul ”Mecanism de implementare și control”, este menționat explicit că delegarea de atribuții nu este posibilă.

Nu e clar dacă această modificare a PNRR are girul Comisiei Europene.

(Articol publicat în G4Media.ro, partener în proiectul EU Cohesion Funds Impact on People`s Lives)


spot_imgspot_img
Cristian Pantazi
Cristian Pantazi
Cristian Pantazi este redactor-șef și co-fondator al portalului G4Media.ro din 2018. Înainte, el a fost redactor-șef HotNews.ro. A absolvit Facultatea de Jurnalism (Universitatea București) și cursurile de jurnalism economic și politic pentru ziariști din Europa de Est ale Fundației Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Specialiști: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

Autor: Raluca Nicolae Lipsa investițiilor străine în turism a survenit...

România, energia verde și microhidrocentralele

România, energia verde și microhidrocentralele. Țara noastră a început...

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...