PSD, obligat de instanță să spună cum s-a promovat în presă pe bani publici

Data:

spot_img

PSD este obligat de instanță să spună cum a cheltuit banii pentru promovarea în presă. Tribunalul Capitalei a publicat motivația deciziei prin care dă dreptate Centrului pentru Inovare Publică, în procesul cu Partidul Social Democrat.

Magistrații au stabilit că informațiile cerute de societatea civilă „intră în categoria celor de interes public”.

Ovidiu Voicu este director executiv la Centrul pentru Inovare Publică. Acesta a explicat la RFI ce semnificație are decizia instanței.

„Partidele politice sunt subiecți ai legii privind accesul la informații de interes public, legea 544/2001 și de asemenea, partidele politice au obligația să furnizeze informații legate de contractele pe care le-au făcut, contractele de achiziții, ca orice altă instituție finanțată din fonduri publice, pentru că pe partea aceasta de contracte, au fost refuzurile de furnizare de informații, atât de la PSD, cât și de la PNL și alte partide mai mici”, a explicat Ovidiu Voicu.

De ce se ascund partidele? „E vorba de bani alocați discreționar, chiar dacă ei au venit din bugetul public și partidele nu vor ca cetățenii să afle care sunt clienții lor politici”, spune directorul executiv la Centrul pentru Inovare Publică, citat de RFI ROMANIA.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...