Pseudo-educația

Cazul de impostură științifică de la Inspectoratul Județean Cluj ne readuce aminte, pentru a câta oară, că educația românească este un tren așezat pe șinele greșite de foarte mulți ani și că el nu încetează să deraieze în pseudo-educație.

Atunci când educația devine o falsă educație, nu încetează să se acumuleze ceea ce pare la prima vedere o listă lungă de gafe, dar care sunt, de fapt, eșecuri structurale ale unui sistem prost întocmit.

Pseudo-educația este ceea ce se face în numele educației, ceea ce se face pe banii publici ai Educației, ceea ce se face pe seama unei societăți care se pseudo-educă.

Prin acest fel de educație, se șterg granițele dintre cunoaștere și ignoranță, dintre știință și pseudoștiință, dintre judecata proprie și surogatele oferite de piața manipulării.

În sfârșit, dintre emanciparea intelectuală și socială, pe de o parte, și seria nesfârșită de dependențe afective, economice sau mediatice, pe de altă parte.

Citește și: ISJ Cluj le citește în palmă elevilor cu un aparat de la „Școala Zalmoxiană”

Școala românească este victima și, în același timp, complicele, unei dezvoltări haotice a societății, în care birocratizarea excesivă a deciziei și politizarea conducerii tuturor instituțiilor ca singur criteriu de guvernare, numirea în orice funcție de expertiză a unor politruci docili și eternizarea pe posturi a unei rețele de interese au anchilozat educația și au privat-o de coerența unei evoluții pe termen lung.

Faptul că mai mult de jumătate dintre adolescenții români își doresc să plece din țară deîndată ce pot să iasă din școală stă mărturie pentru incapacitatea de durată a sistemului școlar de a-i seduce pe copii, de a-i convinge că școala în primul rând, și școala românească în special, este cea mai bună șansă de reușită a lor în viață.

De altfel, rata uriașă a abandonului școlar confirmă aceeași ipoteză a inutilității unei școli lipsite de atractivitate și de putința ei de a construi un orizont decent de trai pentru tinerii români.

Iar aceasta pe fondul privării copiilor de condițiile materiale cele mai elementare care să-i pregătească pentru viață cât de cât demnă într-o societate ea însăși neatractivă pentru ei.

Pseudo-educația este pregătită și prin sistemul academic. Recentele legi ale educației au consfințit pentru mulți ani de-acum înainte înstăpânirea asupra moșiilor universitare a unei rețele de rectori care și-a modelat legea exact pe gustul ei: mandate nesfârșite, gestiune discreționară a resurselor și responsabilitate minimală pentru performanță și pentru etică.

De aceea, pseudo-educația este și pseudo-etică: nesfârșitele intervenții brutale asupra legii și justiției efectuate de această rețea feudală au transformat conducerea de doctorate și obținerea titlului de doctor într-o farsă monumentală, care a aruncat în derizoriu prestigiul universităților și calitatea cercetării românești.

Uzinele de diplome și industriile doctoratelor, controlate politic, militar și informațional au făcut ca frauda universitară să fie la fel de protejată ca frauda financiară, iar cei identificați cu plagiate să se bucure de impunitate veșnică.

Acolo unde trebuiau să fie un model de integritate, prin oamenii săi pretinși remarcabili, universitățile s-au aliniat, din păcate, tendinței generale a lipsei de onestitate în viața publică, promovând în funcții publice și de decizie impostura și protecția politică.

În sens invers, universitățile (nu puține dintre cele private, mașini de spălat bani, dar și publice) au admis în rândurile lor, ca profesori sau cercetători, indivizi cu o educație foarte precară și cu opțiuni para-științifice care decredibilizează instituția.

Astăzi, în numeroase universități și academii (militare sau de informații) numai cine nu vrea nu poate să facă un doctorat, numai cine nu vrea nu predă sau coordonează doctorate. Acest laxism vecin cu complicitatea face ca universitatea românească să-și fi pierdut o bună parte din legitimitatea ei de a forma elitele educate ale țării.

Deloc în ultimul rând, pseudo-educația este și pseudo-cunoaștere, pseudo-știință. Sunt nenumărate cazurile semnalate în media de profesori care fac paradă de atașamentul lor la teorii conspiraționiste, la parapsihologie, numerologie.

Pentru mulți dintre formatorii României de mâine, nu există nicio diferență între astronomie și astrologie, între adevărul științific și adevărul alternativ, între o pandemie și o dezinformare, între căldura de la soare și căldura de la umbră, între atașamentul față de cunoașterea științifică și credințele personale, religioase sau nu.

Citește și: Judecătoarea care a anulat hotărârile de guvern care priveau terenurile lui Puiu Popoviciu, aproape promovată ca formator la INM

Iar pseudo-educația produce pseudo-cetățeni. Dintr-o școală în care științele umane și gândirea critică, autonomia personală și manifestarea propriei poziții sunt descurajate, iar locul lor îl iau obediența și pedepsirea pentru îndrăzneala de a gândi altfel decât ți se dictează, nu pot să iasă niște cetățeni responsabili și activi.

Educația civică și socială au fost reduse la minimum, în vreme ce îndoctrinarea religioasă este continuă, pe tot parcursul creșterii copilului, până la vârsta adultă.

Nu e de mirare atunci că primim în universități tineri timorați, neîncrezători în ei înșiși, confuzi din punct de vedere etic, care trebuie mai întâi „reparați”, încurajați să redevină ei înșiși și să câștige curajul de a se exprima public.

Soluția la pseudo-educație nu e nicidecum în mai puțină școală, în mai puțini elevi și studenți, dimpotrivă. Soluția e în detoxifierea pe termen mediu și lung a unui corp educațional slăbit științific și etic de toate compromisurile și cedările politice, în încapacitarea tinerilor a nu mai accepta o educație mediocră, profesori slabi, instituții perimate.

În sfârșit, soluția poate veni de la acea minoritate (sau majoritate tăcută?) de profesori care înțeleg dimensiunile dezastrului și sunt dispuși să mai joace în această farsă cu consecințe dramatice pentru viitorul nostru, al tuturor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!