Psihoeducația la sate. Când aducem în discuție educația din mediul rural, fără a ține cont de ramificațiile sale, ne legăm inevitabil de statutul social, de economie, de resurse, de conexiunile cu alte orașe din apropiere, de accesul în localitate, de nivelul de intelectualizare al cetățenilor, tradițiile și cultura lor, nu în ultimul rând – de religie.
Fiindcă toate acestea, în funcție de dinamica lor și de proporțiile căpătate, ne conduc către profilul psihosocial al celor care dau viață acestor așezări. De ce? E foarte important să cunoști „tabloul” unei micro-societăți și culorile în care a fost pictat acesta.
Dacă analizez pe scurt traiul de la sat, identific trei mari probleme cu care se confruntă locuitorii săi: lipsa infrastructurii, a educației și perpetuarea unei atitudini de tipul closed doors (a ușilor închise) privind mentalul colectiv cu valorile și percepțiile lui.
Gândirea critică, esențială în procesul educațional
Adică existența anumitor practici, comportamente, atitudini sau reacții pe care oamenii le respectă ca pe un dat, fără a le privi critic și obiectiv. Asta îngreunează evoluția, gândirea de tip out of the box reprezentând o „deviere” de la ceea ce este „normal”, „lăsat de Dumnezeu”. Ceea ce taie avântul oricui vrea să urce pe cele mai înalte trepte.
Am menționat educația. Din păcate, foarte puțini copii au parte de șanse și oportunități valoroase de învățare în mediile rurale din România. Asta din cauza unor trăsături socio-culturale, menționate și mai sus, dar mai ales a lipsei resurselor (de orice fel).
Să mai vorbim despre accesul la psihologi, psihiatri sau psihoterapeuți pe colinele unui cătun din munți, tranzitat de maxim zece persoane pe zi? Ar fi cu totul amuzant și nerezonabil.
Continuarea în Gazeta de Stâlpeni
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com/ jpeter2 )
