Primul convoi de camioane umanitare a trecut prin punctul de trecere Rafah sâmbătă dimineață. Israelul a lăsat doar 20 de tiruri să intre.
Punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt s-a deschis și primele camioane cu ajutoare umanitare intră în Fâșia Gaza, transmit CNN și Sky News.
Punctul de frontieră s-a închis după ce 20 de tiruri au intrat în Gaza, transmite CNN. Israelul a fost de acord să permită intrarea a 20 de tiruri cu hrană, apă și medicamente, dar nu a permis intrarea combustibililor, transmite BBC.
Aproximativ 175 de camioane cu medicamente esențiale, alimente și apă așteaptă pe partea egipteană a punctului de trecere Rafah, potrivit agenției de știri AFP, în timp ce palestinienii din Gaza așteaptă ajutoare care pot face diferența între viață și moarte.
Summit de pace la Cairo
Egiptul organizează astăzi un summit de pace care va reuni peste 20 de lideri mondiali pentru a discuta despre agravarea conflictului dintre Israel și Hamas.
Lista participanților întocmită de Reuters include pe președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, președintele palestinian Mahmoud Abbas, ministrul britanic de externe James Cleverly, șeful ONU Antonio Guterres și mai mulți șefi de stat din regiunea arabă. La summit nu participă însă reprezentanți din Israel, Gaza (Hamas), SUA și Iran.
Continuare în Europalibera.org!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: captură video Al Jazeera)