Preşedintele rus Vladimir Putin l-a înlocuit pe comandantul operaţiunilor militare din Ucraina. Acum acestea sunt conduse de generalul Alexander Dvornikov, care are o vastă experienţă în Siria, scrie BBC.
BBC relatează că un oficial occidental a confirmat că Rusia a reorganizat comandamentul operaţiunilor sale din Ucraina. Vorbind cu Gordon Corera de la BBC, sub rezerva anonimatului, sursa a declarat că comandantul districtului militar de sud al Rusiei, generalul Alexander Dvornikov, va conduce acum invazia.
„Acel comandant are multă experienţă în acţiunile operaţiunilor ruseşti din Siria. Aşa că ne aşteptăm ca şi comanda şi controlul general să se îmbunătăţească”, a declarat sursa.
Noua instituire a fost făcută în încercarea de a îmbunătăţi coordonarea între diferitele unităţi, deoarece grupurile ruseşti au fost organizate şi comandate anterior separat, a precizat oficialul.
Până în prezent, Rusia s-a străduit să-şi atingă obiectivele de război după 44 de zile de la invazie, nereuşind să captureze oraşe importante precum Kievul, înainte de a se îndrepta în cele din urmă spre regiunea Donbas din est.
Oficialul a declarat că tacticile ruseşti au fost blocate de un număr mai mic de unităţi ucrainene care au acţionat mai inteligent şi cu surpriză – în ciuda faptului că se crede că Rusia are o forţă „substanţială” de puţin sub 100 de grupuri tactice de batalioane operaţionale.
„Cu excepţia cazului în care Rusia este capabilă să îşi schimbe tacticile, este foarte greu de văzut cum vor reuşi să atingă chiar şi aceste obiective limitate pe care şi le-au stabilit”, a declarat oficialul.
Oficialul a adăugat că imperativele politice ar putea avea prioritate faţă de cele militare, Rusia făcând presiuni pentru a obţine un anumit tip de succes înaintea datei de 9 mai, când ţara marchează victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA.