Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis

Data:

spot_img

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi, consideră agențiile de informații americane. Serviciile secrete consideră că „probabil” președintele rus nu ar fi cerut direct ca liderul opoziției să fie suprimat într-o închisoare din Nordul îndepărtat, în februarie, a informat sâmbătă Wall Street Journal (WSJ).

Potrivit WSJ, mai multe agenții americane – inclusiv Agenția Centrală de Informații, Biroul Directorului de Informații Naționale și unitatea de informații a Departamentului de Stat al SUA – sunt de acord că, probabil, ordinul n-ar fi venit personal de la Putin.

„O descoperire care întărește misterul”, estimează cotidianul american.

Navalnîi, figură de frunte în opoziţia tot mai asediată a Rusiei, a murit pe 16 februarie într-o colonie penală. UE și SUA au acuzat în mod direct Rusia pentru moartea lui, invocând noi sancțiuni Kremlinului.

Citește și: Centrala nucleară de la Cernobîl: 38 de ani de la accident și 2 ani de la deocupare

Pe lângă „informațiile clasificate”, serviciile americane își susțin teza și prin „analiza faptelor publice, cum ar fi momentul morții sale și modul în care aceasta a umbrit realegerea lui Putin”, o lună mai târziu, mai notează ziarul.

Wall Street Journal admite în cele din urmă că nu știe dacă „agențiile de informații au dezvoltat teorii alternative cu privire la moartea lui Navalnîi”, în timp ce „circumstanțele exacte ale morții sale nu pot fi niciodată stabilite”.

Apropiații lui Navalnîi insistă că moartea lui a fost orchestrată de Kremlin.

Văduva disidentului, Yulia Navalnaia, l-a declarat dușman personal pe Vladimir Putin, socotindu-l vinovat direct pentru moartea soțului ei.

Putin a negat de la bun început orice implicare în moartea lui Navalnîi. Luna trecută, chiar a declarat că ar fi acceptat să-l schimbe pe liderul opoziției cu un grup de prizonieri, confirmând afirmații mai vechi ale apropiaților disidentului, cum că Rusia și oficialii occidentali ar fi negociat un acord de schimb.

Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că a văzut articolul, dar că nu-l consideră de calitate și nu merită comentat.

Dezvăluirea, în ipoteza în care este adevărată, nu absolvă însă regimul Putin de moartea disidentului.

De altfel, nici WSJ nu pune sub semnul întrebării vinovăția regimului pentru moartea lui Navalnîi, ci mai degrabă stabilește că probabil Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi „în acel moment anume”.

Potrivit unor rapoarte mai vechi ale publicațiilor independente și afirmațiilor unor exponenți ai opoziției ruse, Vladimir Putin nici nu are nevoie să ceară personal eliminarea vreunui adversar. Și probabil nici nu o face.

Citește și: Ucraina și Rusia au fost aproape să semneze un acord de pace la câteva săptămâni după începerea războiului

Sistemul pe care îl patronează, „verticala puterii”, știe cum să vină în întâmpinarea dorințelor liderului, fără a fi nevoie ca acesta să le dea glas. Așa s-ar fi întâmplat în cazul asasinării jurnalistei Ana Politkovskaia ( la 7 octombrie 2006, chiar în ziua aniversării lui Putin) sau a politicianului de opoziție Boris Nemțov, în februarie 2015.

În cele din urmă, sistemul patronat de Vladimir Putin l-a otrăvit de două ori pe Navalnîi, l-a arestat, i-a înscenat o serie de procese și l-a trimis într-o închisoare teribilă din nordul îndepărtat unde opozantul a murit, în condiții neelucidate.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...