R.M.N., de Cristian Mungiu, intră în cinematografe în România imediat după premiera mondială de la Cannes

Data:

spot_img

R.M.N., cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu va avea premiera mondială pe 21 mai la ora 21:30. Proiecția pentru presă va avea loc în dimineața aceleași zile, iar conferința de presă și photo-call-ul oficial vor avea loc pe 22 mai.

Filmul este selectat în competiția festivalului de film de la Cannes, locul în care au premiera în fiecare an cele mai așteptate, originale și valoroase filme de lungmetraj din întreaga lume. Selecția cuprinde doar 21 de filme (alese din cele peste 3000 de înscrise), iar distincția care recompensează cel mai bun film este Palme d’Or (Palmierul de aur).

Din respect, cutuma este ca filmul care este recompensat cu Palme d’Or să nu mai participe apoi în competiția niciunui alt festival de premieră.

Anul acesta, președintele juriului este actorul francez Vincent Lindon. Juriul, format din nouă membri, acordă un total de șapte premii pentru filmele din competiție: Palme d’Or, Grand Prix, Prix du Jury, Premiile pentru cea mai bună regie, scenariu, interpretare masculină și feminină. Cele mai importante distincții nu pot fi acordate ex-aequo.

Juriul de anul acesta este format din patru regizori și cinci interpreți. Cel mai reputat dintre regizorii din juriu este Asghar Farhadi, dublu câștigător de Oscar și câștigător de Grand Prix și Cel mai bun scenariu la Cannes, iar cel mai puțin experimentat este Ladj Ly, autor a unui singur lungmetraj, bine apreciatul Les Misérables, premiat la Cannes cu Prix du Jury.

Dintre regizorii aflați în competiție, alături de Cristian Mungiu, se numără alți patru regizori care au fost recompensați anterior cu Palme d’Or: frații Jean Pierre și Luc Dardenne, Ruben Östlund și Hirokazu Kore-eda.

Gala de închidere a festivalului la care se acordă premiile are loc în seara zilei de 28 mai.

La premiera mondială de la Cannes vor participa pe lângă Cristian Mungiu, care a realizat regia și scenariul filmului, și interpreții rolurilor principale: Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován și Maria Drăguș, precum și membri ai echipei: directorul de fotografie Tudor Vladimir Panduru (Întregalde, Malmkrog), scenografa Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tata mută munții), monteorul Mircea Olteanu (După Dealuri, Bacalaureat) și producătorul Tudor Reu (Hackerville, Tata mută munții).

Este cea de-a șasea participare a regizorului Cristian Mungiu la Cannes. Occident (Quinzaine des Réalisateurs, 2002) și Amintiri din Epoca de Aur (Un Certain Regard, 2009) au fost selecționate în secțiuni paralele, în vreme ce în competiția oficială au fost prezentate 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (Palme d’Or, 2007), După Dealuri (Premiile pentru interpretare feminină pentru Cosmina Stratan și Cristina Flutur și Premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012) și Bacalaureat (Premiul pentru cea mai bună regie în 2016).

În 2013, Cristian Mungiu a fost prezent în juriul competiției oficiale, iar ulterior a prezidat juriile Cinefondation (scurtmetraje) și al secțiunii Semaine de la Critique.

Avanpremiera filmului în România va avea loc pe data de 2 iunie la Sala Palatului din București de la ora 19:00 și va fi deschisă publicului. Biletele pot fi achiziționate începând de astăzi prin rețeaua Eventbook.ro, la Agenția de bilete a Sălii Palatului și pe www.salapalatului.ro.   

Din 3 iunie, filmul va intra în cinematografe în România și vor avea loc proiecții speciale în prezența echipei în diferite orașe în țară. Filmul este distribuit de către Voodoo Films, iar programul proiecțiilor va fi anunțat în curând pe www.voodoofilms.ro.

R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.

Filmul este produs de către Mobra Films (The Sisters Brothers, La Civil) și coprodus de către Why Not Productions (I, Daniel Blake, Deephan), Wild Bunch International (Titane), France 3 Cinema și Le Pacte (Franța), Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages.

Bugetul filmului este de circa 2,8 milioane de euro, iar creditul alocat de CNC România este de 3 milioane de lei. Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba, dar și în alte localități din Transilvania.

Filmul a fost vândut deja din faza de scenariu în 21 de teritorii.

Mai multe informații despre film, realizarea și distribuția lui pot fi accesate pe pagina www.voodoofilms.ro și pe pagina de Facebook : www.facebook.com/RMNfilmul.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...