duminică, 24 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterRadiografia anului 2020. Momente-cheie din sistemul medical, chinuit de cea mai mare...

Radiografia anului 2020. Momente-cheie din sistemul medical, chinuit de cea mai mare criză sanitară a ultimului secol

28 februarie 2020 – ziua în care au fost depistate pozitiv primele cazuri de COVID-19 în județul Timiș. Ziua în care medicii, asistentele și infirmierele din sistemul sanitar bănățean au pornit la luptă împotriva unui inamic invizibil despre care nu se cunoșteau prea multe. Pictat cu emoție, teamă, frustrare, lacrimi, multă muncă, dar și zâmbete – așa arată tabloul celor 10 luni de luptă cu pandemia.

Pregătirile au început încă din 18 februarie, când angajați ai Spitalului „Victor Babeș” au fost instruiți astfel încât unitatea sanitară să poată deveni centru de diagnostic pentru suspecții de COVID-19. Inițial, probele erau trimise la Institutul „Matei Balș” din capitală.

„Rezultatele probelor prelevate de la doi pacienți suspecți de coronavirus au ieșit pozitive. Informația a fost confirmată de medicii de la Spitalul <<Victor Babeș>> din Timișoara” – sunt primele rânduri care anunțau startul bătăliei pe care angajații, aflați în prima linie, urmau să o ducă. O femeie în vârstă de 38 de ani, care a călătorit în Italia, a fost primul pacient timișorean diagnosticat, în 28 februarie, cu noua boală respiratorie.

Numărul suspecților a început să crească, la fel și cel al cazurilor de Covid-19, astfel că au fost suspendate cursurile la instituțiile de învățământ superior. În 9 martie, de exemplu, studenții de la Universitatea de Medicină au fost trimiși acasă. 

O zi mai târziu a fost confirmat primul caz de Covid-19 și în Caraș-Severin, iar la nivel național totalul se apropia de 30 – un fleac, am putea spune.

Au fost impuse mai multe reguli precum interzicerea manifestărilor publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane inițial, iar apoi a fost redus la 100 de persoane. Evenimentele au fost anulate, au fost închise școlile, iar din 16 martie a fost instituită starea de urgență, perioadă în care au fost închise cabinetele de medicină dentară, a fost interzisă ieșirea din casă între orele 22.00-6.00 fără un motiv întemeiat, au fost anulate zborurile și a fost redus programul mallurilor.

Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE