Scriu după o noapte de ajutat refugiații, mers cu ei în centrele de primire și stat să le răspundem cu Elena la toate întrebările posibile și imposibile. Spun asta doar ca să nu credeți că opinez din cărți. De data asta nu.
Trebuie să ne pregătim mental pentru valurile care urmează. Sunt speriați, obosiți, dezorientați, nu vorbesc limba și unii nu recunosc nici alfabetul. Când ajung în centrele de primire realizează că tot ce mai au se reduce la două plase și un pat metalic într-o sală de sport. E cumplit. Mulți vor să plece imediat de acolo, la un hotel, la gară, în Polonia, Germania, oriunde.
Din păcate, cu puține excepții, îi așteaptă același lucru. Este noua lor realitate și e brutală. Vor fi dezorientați și agitați până reușesc să internalizeze cu adevărat ce li se întâmplă și să nu mai spere că vor reveni curând la viețile lor. Viețile lor au fost distruse iremediabil de Putin și trebuie să-și facă altele.
Vor fugi din calea războiului cu milioanele și mulți vor ajunge în România. Îi vom vedea peste tot și trebuie să ne adunăm toate stocurile de empatie. Trebuie să-i ajutăm. Este o datorie morală. Asta nu înseamnă că ne va fi ușor sau că nu vom obosi. Că nu ni se va părea prea mult.
Va trebui să ne aducem aminte că ei nu mai au nimic: nici țară, nici casă, nici slujbă și uneori nici familie pentru că bărbații au rămas să lupte, iar unii vor ajunge prea devreme în pământul Ucrainei.
Am mai văzut noi povestea asta, dar la televizor. Este prima dată în istoria noastră recentă când se întâmplă la noi acasă. Nu sunt eu potrivit să dau sfaturi despre cum e mai bine să-i ajutați, dar găsiți ușor oameni și organizații care să vă îndrume și să vă așeze în acest ecosistem dacă vreți și puteți.
Eu aș vrea doar să conștientizați cât de multă răbdare și empatie vor fi necesare din partea noastră. Câtă înțelegere și câtă compasiune.
Gata, nu mai e la televizor criza umanitară. E la noi în sufragerie și cum vom răspunde va spune multe despre noi, dar ca să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor trebuie să fim lucizi: ne va fi foarte greu și nouă, dar mai ales lor. Împreună putem trece peste asta și mai devreme sau mai târziu tot împreună îi vom râde lui Putin în nas. Istoria Ucrainei nu se termină aici. De abia începe.
Comentariu publicat inițial pe contul de Facebook al lui Radu Burnete.
