Raportul candidați bărbați vs. candidați femei. Bărbații domină listele electorale și în Iași. Listele electorale privind alegerile locale, care se vor desfășura pe data de 9 iunie, arată clar că bărbații alcătuiesc marea parte a candidaților.
Spre exemplu, numărul total al candidaților pentru Consiliul Județean (consilieri) este de 325. Dintre aceștia, 75% sunt bărbați și doar 25% sunt femei.
Candidați bărbați vs. candidați femei
Mai departe, dacă ne raportăm strict la Consiliul Local Iași (consilieri), vorbim despre un total de 269 de candidați, 187 fiind bărbați (69,6%) și 82 femei (30,5%).
Citește și: Marea Neagră este amenințată cu ocuparea completă… de către meduze
Din cele 9 partide, cele mai puține femei se regăsesc pe listele partidului PP (20%) și partidul PUSL (23,3%), iar cele mai multe pe listele de la PSI (61%), AUR (39,5%), SOS România, partidul Dianei Șoșoacă (39,5%), UDMR (30,2%).
Pentru șefia Consiliului Județean s-au înscris 8 candidați, printre bărbați (88%) existând o singură femeie, Iuliana Rățoi de la Partidul ,,Pro România” (12%).
Pentru primărie sunt 9 candidați, adică 8 bărbați (88,8%), și o singură femeie, Cosette Chichirău de la Partidul ,,Curaj” (11,2%).
În 2022, Gabriela Firea a depus în Parlament un proiect de lege prin care femeile să ocupe 30% din listele de la alegerile locale și în consiliile de administrație ale companiilor de stat.
De ce nu candidează mai multe femei?
Totodată, întrebându-ne de ce majoritatea femeilor nu participă la viața politică, am cerut răspunsuri de la psihoterapeutul ieșean Mioara Claudia Rusu.
„E greu de crezut, dar în majoritatea țărilor lumii de astăzi, femeile sunt încă văzute ca ființe umane de clasa a doua. (….) Cercetătorii au confirmat că până la 10% dintre țările din întreaga lume sunt conduse de femei. Apoi, stereotipurile de gen și dublu standard. Atribuirea statusurilor în societate în funcție de gen și faptul ca ce e permis unui bărbat nu e permis unei femei sau i se acceptă mai greu și aici vorbim și de discriminare de gen”, a declarat aceasta.
Articolul integral, în Ziarul de Iasi
Urmăriți PressHUB și pe Google News!