Rapperul Wiz Khalifa, urmărit penal după ce a fumat canabis pe scenă la Festivalul Beach, Please!

Data:

spot_img

Wiz Khalifa, urmărit penal. Rapperul american a fost ridicat sâmbătă noaptea de poliţişti, după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costineşti.

Wiz Khalifa a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru deţinere fără drept de droguri de risc.

Rapperul american este cercetat în stare de libertate.

„La data de 14.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat (cetăţean SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc. S-a reţinut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susţinut în cadrul unui festival de muzică ce se desfăşoară în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa, a deţinut peste 18 grame canabis (drog de risc) şi a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei ţigări artizanale. Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa”, a anunţat duminică DIIICOT, potrivit Agerpres

Citește și: Trump, împușcat în ureche într-o tentativă de asasinat la un miting electoral | VIDEO

Incidentul vine în condiţiile în care cofondatorul festivalului, Andrei Şelaru (Selly), anunţa că la acest eveniment se va desfăşura o campanie antidrog, în parteneriat cu cele mai importante structuri ale MAI.

„Beach, Please!” este considerat cel mai mare festival urban din sud-estul Europei, unde au fost invitaţi peste 200 de artişti, printre care Travis Scott. Festivalul a debutat în anul 2022, pe plaja de la Costineşti, la iniţiativa lui Andrei Şelaru (Selly) şi Lucian Ştefan (Global) într-o variantă mult mai restrânsă, de doar 30.000 de participanţi. Audienţa festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul. Aproximativ 80.000 de persoane au venit la cel mai mare festival urban de la malul mării în cea de-al doilea an, iar în 2024 s-a estimat participarea a peste 200.000.

Citește și: Biden condamnă atentatul împotriva lui Trump: „Trebuie să ne unim ca o națiune pentru a condamna acest lucru”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...