Răspunsul SUA la exercițiile militare rusești din Oceanul Atlantic nu a întârziat să apară. Statele Unite au trimis un submarin de atac rapid cu propulsie nucleară în apele Cubei.
Un submarin al Marinei americane a ajuns în Golful Guantanamo, Cuba, fiind o demonstrație de forță în timp ce mai multe nave de război rusești se adună pentru exerciții militare planificate în Caraibe, transmite Associated Press.
Rușii au trecut în Golful Havana
Comandamentul Sudic al SUA a anunțat că USS Helena, un submarin de atac rapid cu propulsie nucleară, a intrat joi în apele din apropierea bazei americane din Cuba, la doar o zi după ce o fregată rusă, un submarin cu propulsie nucleară, un petrolier și un remorcher de salvare rusești au trecut în Golful Havana după exerciții în Oceanul Atlantic.
Oprirea face parte dintr-o „vizită de rutină în port”, submarinul deplasandu-se prin regiunea Comandamentului Sudic, a precizat acesta într-o postare pe rețelele de socializare.
Alte nave americane au urmărit și monitorizat, de asemenea, exercițiile rusești, despre care oficialii Pentagonului spun că nu reprezintă o amenințare la adresa Statelor Unite.
„Aceasta nu este o surpriză”
„Aceasta nu este o surpriză. I-am mai văzut făcând acest tip de escale în porturi”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, întrebată despre exercițiile rusești.
„Bineînțeles că o luăm în serios, dar aceste exerciții nu reprezintă o amenințare pentru Statele Unite”.
Totuși, exercițiile au loc la mai puțin de două săptămâni după ce președintele Joe Biden a autorizat Ucraina să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei pentru a proteja Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.
Continuarea în Aktual24
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: aktual24.ro)