Rata de vaccinare, mai scăzută ca și înainte de pandemie în toată lumea

Data:

spot_img

Rata de vaccinare în rândul copiilor stagnează în întreaga lume. În acest moment, nu a revenit nici măcar la nivelul de dinainte de pandemia Covid-19, avertizează ONU.

Comparativ cu nivelul pre-pandemic din 2019, sunt cu 2,7 milioane mai mulţi copii care nu au fost încă vaccinaţi sau au fost incomplet vaccinaţi până în 2023, au afirmat Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-o declaraţie comună.

Citește și: De ce nu ne vaccinăm. „Când cineva te minte repetat, îl mai crezi, dacă îți spune o dată adevărul?”

„Cele mai recente tendinţe arată că multe ţări încă neglijează prea mulţi copii”, a spus directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.

Nu se observă progrese de la an la an

În 2023, doar 84% din cei 108 milioane de copii din grupa de vârstă care ar fi trebuit să fie vaccinaţi au primit efectiv trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive (DTP), cea de-a treia doză servind drept un marker cheie al acoperirii globale de imunizare, potrivit datelor.

Acest procent nu s-a modificat faţă de 2022, ceea ce înseamnă că progresele modeste observate în acel an, după scăderea bruscă cauzată de criza Covid-19, „au stagnat”, subliniază agenţiile ONU. Această rată a fost de 86% în 2019, înainte de pandemie, potrivit News.ro.

„Suntem în întârziere”, a recunoscut Kate O’Brien, responsabilă cu vaccinarea la OMS. „Acoperirea globală de vaccinare nu şi-a revenit încă pe deplin din declinul istoric observat în timpul pandemiei”, a spus ea.

14,5 milioane de copii fără vaccin

În 2023, 14,5 milioane de copii din lume aveau „doza zero” – adică nu primiseră nicio doză de vaccin, un număr care a crescut de la 13,9 milioane în 2022 şi 12,8 milioane în 2019, potrivit datelor publicate luni. „Acest lucru pune în pericol viaţa celor mai vulnerabili copii”, a avertizat Kate O’Brien.

Citește și: Românii nu se tem de rujeolă, o boală extrem de contagioasă și mortală

Jumătate dintre copiii nevaccinaţi din lume trăiesc în 31 de ţări afectate de conflicte, unde sunt deosebit de expuşi la anumite boli – ce pot fi prevenite – din cauza insecurităţii şi a accesului inadecvat la alimente şi servicii de sănătate. De asemenea, copiii din aceste ţări sunt mult mai predispuşi să nu primească dozele de rapel necesare.

6,5 milioane de copii din întreaga lume nu au primit a treia doză de vaccin DTP, care este necesară pentru o protecţie eficientă.

Rujeola rămâne o problemă

Aceste disparităţi în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală favorizează dezvoltarea anumitor boli, cum ar fi rujeola.

OMS şi UNICEF şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la întârzierea vaccinării împotriva rujeolei – una dintre cele mai infecţioase boli – pe fondul exploziei epidemiilor în întreaga lume. „Epidemiile de rujeolă sunt un semn prevestitor al lacunelor existente în materie de vaccinare, care îi lovesc în primul rând pe cei mai vulnerabili”, afirmă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În 2023, 83% dintre copiii din lume au primit prima doză de vaccin, acelaşi nivel ca în 2022, dar încă sub nivelul pre-pandemic de 86%.

În plus, doar 74% dintre cei vaccinaţi au primit a doua doză necesară, în ciuda faptului că este nevoie de o acoperire de vaccinare de 95% pentru a stopa epidemia, potrivit agenţiilor ONU.

De trei ori mai multe cazuri față de 2022

Peste 300 000 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în 2023, de aproape trei ori mai multe decât în anul precedent, a subliniat Ephrem Lemango, responsabil cu imunizarea la UNICEF.

Nu mai puţin de 103 ţări s-au confruntat cu epidemii în ultimii cinci ani.

Pe de altă parte, 91 de ţări cu o acoperire solidă a vaccinării împotriva rujeolei nu au înregistrat nicio epidemie.

Zece ţări aflate în criză, inclusiv Sudan, Yemen şi Afganistan, reprezintă mai mult de jumătate din totalul copiilor nevaccinaţi împotriva rujeolei, a declarat Lemango.

Pe de altă parte, organizaţiile salută progresele înregistrate în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV), care este responsabil în special de cancerul de col uterin. Cu toate acestea, acest vaccin încă ajunge la doar 56% dintre adolescente în ţările cu venituri ridicate şi la 23% în ţările cu venituri reduse, cu mult sub obiectivul de 90%.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cod galben de vânt în Muntenia și Dobrogea, dar și în sudul Moldovei și în Transilvania. Ploi în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...