Război în instanță cu Codul lui Cuza pe masă pentru o cunoscută biserică din Iași

Data:

A fost chemată în instanţă şi Primăria Iaşi care nu a avut nicio împotrivire. Doar că magistraţii au considerat că statul avea drept de preemţiune, biserica fiind monument istoric.

O parohie din Copou încearcă să demonstreze în instanţă că propriul lăcaş de cult există şi îi aparţine. După aproape 2 ani de judecată, Tribunalul a respins acţiunea. Existenţa bisericii vechi de peste 200 de ani şi proprietarul acesteia vor fi stabilite de magistraţii Curţii de Apel.

Biserica „Buna Vestire“ a fost construită în perioada 1816-1818 de către vornicul Ion Tăutu, printre ctitorii săi numărându-se şi Mihail Kogălniceanu, a cărui casă, devenită muzeu, se află în imediata apropiere a lăcaşului. De altfel, marele om de stat avea să se căsătorească aici.

La 1948, terenul de aproximativ 6.000 mp din jurul bisericii era menţionat în inventarul parohiei ca aparţinând bisericii. Cum însă propriul inventar nu are valoarea juridică a unui act de proprietate, după 1989 parohia a început demersurile pentru întregirea propriului patrimoniu. Prin două sentinţe judecătoreşti, emise în 2009 şi 2017, instanţa a recunoscut dreptul de proprietate a parohiei asupra terenului pe care este amplasată biserica, a casei parohiale şi a anexelor aferente. Dreptul de proprietate a fost recunoscut prin uzucapiune, care presupune că un imobil nerevendicat devine proprietatea celui care îl stăpâneşte netulburat o perioadă suficient de îndelungată.

Citește articolul integral în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

28 de inculpați, achitați într-un dosar de contrabandă cu țigări după 7 ani de proces

28 de inculpați, achitați. Într-un singur dosar de contrabandă...

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității...