Războiul din Ucraina: o groapă comună cu peste 440 de cadavre descoperită la Izium

Data:

spot_img

O groapă comună cu peste 440 de cadavre a fost descoperită, în a 205-a zi a invaziei, în orașul Izium, recent eliberat de sub ruși.

Au ucis mai mulți oameni la Izium decât la Bucea

Oleh Kotenko, comisarul guvernamental pentru persoanele dispărute, a început exhumarea cadavrelor din groapa comună descoperită lângă orașul Izium, recent eliberat de forțele ucrainene, din regiunea Harkov.

Poliția ucraineană a declarat joi că a găsit un loc de înmormântare în masă care conținea aproximativ 440 de morminte.

Însă oficialul ucrainean a declarat că numărul morților de la Izium ar putea fi mult mai mare decât cel din Bucea, suburbia Kievului unde cel puțin 458 de persoane au fost găsite moarte după eliberarea de sub ocupația rusă, în luna aprilie.

Reporterii Reuters prezenți la Izium relatează că mai multe cadavre descoperite în groapa comună aveau frânghii în jurul gâtului și mâinile legate – indicii că este posibil ca aceste persoane să nu fi fost ucise doar de bombardamente și lovituri aeriene, ci torturate.

Vineri la prânz, poliția ucraineană și experții criminaliști încă ajutau la exhumarea cadavrelor din locul marcat de cruci de lemn, unde autoritățile au declarat că au găsit o groapă comună cu peste 440 de cadavre.

În timp ce autoritățile au declarat că unii au fost uciși de bombardamente și lovituri aeriene, anchetatorii s-au pregătit pentru ce este mai rău, după descoperirile de civili uciși care prezentau semne de tortură în Bucea și în alte teritorii ocupate anterior, titrează Europa Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU
  1. Impresionante imagini si impresionanta impotrivirea natiunii ucrainiene in fata fortelor „raului ” .Ceea ce face Zelenski depaseste orisice inchipuire .Acest om devenit erou al umanitatii ,nu numai ca se impotriveste Rusiei dar, in acelasi timp, ofera tarilor riverane Rusiei momentul lor de independenta pe masura ce aceste natiuni ies de sub influenta Rusiei .Marii cistigatori vor fi UE , Turcia si China ce vor capacita in sfera lor de influenta aceste natiuni ce pina mai ieri inca erau percepute ca facind parte din fosta URSS .Oferta lui Zelenski este imposibil de refuzat .Istoria se scrie sub ochii nostri .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Singurul reactor nuclear natural al Pământului, într-o mină din Africa | Aktual24

În adâncurile Gabonului, Africa de Vest, în urmă cu...

Vaticanul, în pragul falimentului | Aktual24

Vaticanul, în pragul falimentului. Statul catolic riscă să nu-și...

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe un aeroport rusesc | Aktual24

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe...