Războiul Rusiei în Ucraina a fost bazat pe un calcul eronat

Data:

spot_img

Într-un interviu acordat DW, istoricul britanic Mark Galeotti explică de ce Vestul nu a crezut că Rusia va invada Ucraina și cum crede el că va evolua războiul în noul an, 2023.

DW: Au avut loc patru războaie de când Vladimir Putin este președinte al Rusiei. Ne amintim de Cecenia, Georgia, Siria, Ucraina. De ce credeți că Vestul a fost surprins de invazia rusă din Ucraina?

Mark Galeotti: Cred că din cauza amplorii (invaziei). Doar în trei ani din timpul regimului Putin, de la sfârșitul lui 1999 şi până azi, Rusia nu a fost implicată într-un război sau altul. Dar a fost vorba mereu de agresiuni limitate. Putin și-a ales întotdeauna lupte pe care știa că le va câștiga ușor. Iar neînțelegerea fundamentală a fost nerealizarea gradului în care Putin s-a autoconvins că va obține o victorie ușoară în Ucraina, ceea ce s-a dovedit a fi un calcul dezastruos de eronat.

În cartea Dvs, susțineți că, la fel ca alții, ați fost surprins de decizia invadării Ucrainei. Credeți că izolarea lui Putin în perioada pandemiei a jucat un rol în acest sens? A devenit bula sa informațională prea periculoasă sau prea mică?

Pentru a explica acest lucru revin la ceea ce am spus anterior. Până la urmărirea reuniunii televizate a Consiliului de Securitate în săptămâna invaziei, probabilitatea ca războiul să înceapă era de numai 30%-40%. Tocmai pentru că nu părea să aibă niciun sens.

Până la acel moment, din numeroase aspecte, Putin era un învingător. Adunase o forță uriașă la granițele Ucrainei iar prezența acesteia, şi fără să invadeze Ucraina, avea efecte negative considerabile asupra economiei ucrainene. Au urmat numeroase vizite la Moscova ale liderilor occidentali importanți, Putin aflându-se în pziţia preferată, ca oaspeţii să-l implore să nu înceapă un război.

Existau de asemenea presiuni asupra Kievului de a accepta concesii. Putin a fost învingător până la granița cu Ucraina. Acum știm desigur mult mai multe despre amploarea neînțelegerii, a gradului până la care Putin s-a autoconvins că Ucraina nu ar fi o țară reală, că ucrainenii nu vor opune o rezistență semnificativă, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prezentat calomnios drept dependent de droguri, va fugi sau va fi capturat.

Citește și: Interceptările realizate de serviciile de informații ar putea fi din nou folosite ca probe în procesul penal

Toate aceste erori fundamentale de calcul s-au aflat la baza acestui război. A ieşit limpede la iveală şi imaginea sistemului creat de Putin, în care lumea din jur evită să-i spună adevărul. Este evident că serviciile sale secrete și toți cei din jurul său i-au spus ceea ce dorea să audă și nu ceea ce ar fi trebuit să afle.

Vorbind de informații, sunteți expert în serviciile secrete rusești. De ce credeți că l-au dezinformat? Nu sunt atât de bune cum le este reputația?

Cred că încă există capacități bune de strângere a informațiilor, muIți analiști inteligenți, cu siguranță. Dar dacă mă gândesc retrospectiv la 2015, îmi amintesc că am vorbit cu un fost ofițer de Ia serviciile secrete britanice care mi-a spus asta în urmă cu șapte ani. Chiar și atunci el mi-a spus că e cunoscut faptul că nu se aduc veștile nedorite la masa țarului. Cu alte cuvinte, este periculos din punct de vedere politic să i se spună lui Putin lucruri pe care nu dorește să le audă (…).

Ați spune că Rusia a eșuat în atingerea obiectivelor sale de război?

Absolut. Sincer, singura întrebare rămasă este cum va arăta înfrângerea.

FOTO: Captură video DW

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Singurul reactor nuclear natural al Pământului, într-o mină din Africa | Aktual24

În adâncurile Gabonului, Africa de Vest, în urmă cu...

Vaticanul, în pragul falimentului | Aktual24

Vaticanul, în pragul falimentului. Statul catolic riscă să nu-și...

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe un aeroport rusesc | Aktual24

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe...

Republica Moldova: Rusia folosește din nou energia ca armă de destabilizare

Rusia își activează bomba separatistă pe care a plasat-o...