Ministerul Sănătății a transmis că situația de la Spitalul din Urziceni, unde o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut pe stradă, este ”inacceptabilă”.
”Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe. În jurul orei 5, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor 2 copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale. Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere. Din primele informatii, se pare ca pacienta nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la masina Ambulanței, ceea ce a determinat declanșarea nașterii în spațiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanței. Precizăm faptul că în momentul de față, copilul și mama sunt în stare bună și sunt internati la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Inspecția Sanitară de Stat s-a deplasat la fața locului pentru control și pentru aplicarea măsurilor necesare conform legislației în vigoare. În cursul după amiezii va avea loc o videoconferință a ministrului Sănătății cu toate Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București, pentru a revizui și a aduce din nou în atenția autorităților locale care au în subordine spitale, responsabilitatea care le revine în asigurarea asistenței medicale și protejării sănătății cetățenilor din comunitățile pe care le conduc”, a transmis Ministerul Sănătății, potrivit G4Media.
Citește și: O femeie a născut în stradă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni
Managerul Spitalului din Urziceni a declarat pentru Știrile Pro TV că femeia a ajuns să nască pe trotuar pentru că rudele ei nu au vrut să aștepte ambulanța care urma să o ducă la spitalul din Slobozia. Ea a explicat că spitalul din Urziceni nu are medic ginecolog pentru că nimeni nu vrea să preia acest post, deși primăria oferă un venit de 20.000 de lei.
”Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat . La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia”, a declarat managerul spitalului, Daniela Elena Ianuș, pentru Știrile Pro TV.
O femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris, luni, pe Facebook, ambulanţierul Marian Iordache, informează Agerpres.
„Săptămâna începe cu o nouă viaţă! În această dimineaţă, în jurul orei 06,00, echipajul 97 al SAJ Ialomiţa, substaţia Urziceni, a asistat la naştere o tânără de 24 ani, mama celei de-a treia fetiţe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra, pentru profesionalism şi implicare! P.S. – Aş atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total şi nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanţa. Un caz cu happy end, dar nu toate se pot încheia aşa”, este postarea făcută de ambulanţier.
Poliţia a anunţat că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)