Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat miercuri că declarațiile prin care arhiepiscopul Tomisului l-a lăudat pe Vladimir Putin reprezintă un punct de vedere personal.
„Nu se exprimă în numele BOR”, a subliniat Bănescu.
Arhiepiscopul Tomisului are dreptul să se exprime liber pe orice temă, dar strict personal şi nu în numele Bisericii Ortodoxe Române, care comunică prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia, a adăugat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvînt al BOR a făcut aceste precizări în contextul „cererilor de poziţionare a Patriarhiei Române faţă de recentele afirmaţii apologetic-admirative faţă de preşedintele Vladimir Putin ale arhiepiscopului Teodosie”.
„Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe „sui generis” inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane.
BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a transmis Vasile Bănescu.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, cunoscut pentru opiniile sale controversate, a declarat la un post de radio că Vladimir Putin nu e atât de negru cum îl prezintă toată lumea în această perioadă pentru că este cel mai mare ctitor de biserici de la muntele Atos şi Ierusalim. ÎPS Teodosie a spus că Putin a făcut mai multe jertfe şi nu trebuie judecat ca un răufăcător, titrează REVISTA22.