„Nu m-am putut abține să nu vărs câteva lacrimi…”, este titlul unui articol din publicația germană Heltauer Nachrichtenblatt. Titlul se referă la reacția pe care a avut-o strănepotul lui Julius Marton, Jan-Paul Marton, când a citit reportajul despre acesta publicat de PRESShub în luna martie a acestui an.
Interviul, publicat în ediția 107/2023 a publicației Heltauer NAchrichtemblatt, a fost realizat de istoricul Konrad Gündisch, care trăiește la München. Domnia sa l-a intervievat pe strănepotul lui Julius Marton din Germania, dezvăluind astfel mai multe detalii din viața celui care era condamnat politic și se afla la muncă forțată la cazinoul din Constanța în 1952.
Konrad Gündisch îl întreabă pe Jan Paul Marton cum a reacționat familia acestuia la citirea reportajului despre străbunicul Julius: „Printre numeroasele articole din ziare și online și postări pe Facebook în limba română, unul mi-a atras atenția ca fiind excelent documentat și bine scris. V-am trimis linkul acestui articol al jurnalistei clujene Ruxandra Hurezean în pregătirea conversației noastre. Ce impresie v-a lăsat această contribuție asupra dumneavoastră și a rudelor dumneavoastră?”
„Un reportaj foarte sensibil și emoționant! Nu m-am putut abține să nu vărs câteva lacrimi în timp ce citeam și îmi aminteam”, a răspuns Jan-Paul Marton.
„În același timp”, continuă el, „mă simt legat de toți acei mulți oameni care au fost probabil atinși în suflet de această știre din trecut, scoasă la lumină după 70 de ani. Totul datorită unei bucăți de hârtie care a așteptat șapte decenii într-o cutie de chibrituri într-un perete departe de binecuvântarea lui Dumnezeu și care a fost apoi găsită cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Cererea sa către Dumnezeu a fost îndeplinită și mesajul său a fost dezvăluit posterității în aceste vremuri tulburi. Este încă o dovadă că aparținem cu toții marii familii umane și un alt memento pentru a nu trăi împreună cu războaie și persecuții, ci în pace și înțelegere pe acest pământ frumos.”
Reproducem interviul cu Jan-Paul Marton despre străbunicul săi Julius Marton, realizat de istoricul Konrad Gündisch pentru periodicul „Heltauer Nachrichtenblatt”, editat de către Asociația Cisnădienilor din Germania (Heimatortsgemeinschaft Heltau e. V.).
În presa românească a făcut mare vâlvă vestea că, în timpul lucrărilor de renovare a cazinoului din Constanța, simbolul acestui oraș, a fost găsită o scrisoare scurtă pe care Julius Marton a zidit-o în urmă cu șaptezeci de ani, când a fost nevoit să presteze acolo muncă forțată ca deținut.
Konrad Gündisch: Ce ați simțit dumneavoastră și membrii familiei dumneavoastră, în special tatăl dumneavoastră, care este nepotul lui Julius Marton, când ați aflat despre această scrisoare și despre neașteptata agitație mediatică pe care a declanșat-o?
Jan-Paul Marton: Tatăl meu, Paul Marton, în vârstă de 88 de ani, a fost destul de emoționat și surprins când m-a sunat. A fost foarte emoționat, poate și conștient că este ultimul dintre mulții copii și nepoți ai lui Julius Marton.
A fost o mare surpriză, diverse persoane l-au sunat și au vrut să vorbească cu el – „e un mare eveniment”, a spus el. Pentru el este probabil un semn de viață tardiv din partea unei rude speciale: Julius a fost fratele mai mare cu nouă ani al tatălui său, Peter. Cei doi se revăzuseră probabil în Germania după război și lucrau împreună ca zidari. Peter l-a însoțit pe fratele său Julius până la granița cu România.
Ceilalți Marton, sora mea și verii mei, au fost și ei impresionați că un strămoș direct ne-a lăsat să privim atât de adânc în trecutul familiei noastre, al orașului nostru natal și al țării noastre cu această scurtă și în același timp frumoasă mărturie a vremurilor noastre.
Deoarece familia noastră, ca multe familii de emigranți, trăiește și lucrează în toată Germania, ne vedem și vorbim doar foarte rar între noi. Această întâmplare istorică a întărit, cel puțin pentru o perioadă de timp, conștiința familiei noastre și a trezit amintiri comune.
Aveați doar șase ani când a murit unchiul dvs. bunic. Vă puteți aminti de el? Cum arăta? Era amărât? A vorbit cineva din familie despre perioada petrecută în închisoare?
Îmi amintesc că, în copilărie, mergeam cu tata să culegem ciuperci pe pășune. La întoarcere prin „scările vacilor” îl vizitam pe unchiul Julius în Lehmgasse/strada Stupilor și întotdeauna primeam o băutură răcoritoare de la soția sa Hermine (mătușa Mine). Unchiul Julius era un bărbat înalt, subțire, cu ochi albaștri vioi și probabil blond în tinerețe, așa cum se putea vedea încă în părul cărunt.
De asemenea, mergeam în fiecare an, în lunea Paștelui, la cele două fiice ale mătușii Mina și ale unchiului Julius, care încă mai locuiau la fermă, pentru o „stropire” ( obiceiul stropitului cu parfum nr) și mă întrebam de ce era acasă și nu era și el la „stropire”, ca aproape toți sașii de sex masculin din Heltau (Cisnădie), așa era tradiția.
Azi știu că era deja marcat de boală. Chiar și după moartea lui, am continuat să spunem: „Acum mergem la Julius-Onkel pentru o stropire”. Despre politică și despre perioada petrecută în închisoare nu se vorbea în aceste ocazii.
În dosarul de deținut al lui Julius Marton scrie că numele tatălui său era Pantelimon. Un prenume săsesc corespunzător, pe care cei de la Securitate l-ar fi putut romaniza, îmi este necunoscut. Echivalentul maghiar ar fi Pentele, iar numele de familie Márton sugerează de asemenea rădăcini maghiare. Știți mai multe despre origine?
Referitor la acest aspect, tatăl meu își amintește că bunicul său a lucrat pentru un moșier pe nume Pantelimon în Făgăraș, motiv pentru care i se spunea Pantelimon-Marton. Tatăl său, Peter Marton, s-a născut de asemenea în Făgăraș.
Pe lângă Julius și Peter, Pantelimon-Marton a mai avut un fiu, Paul, care a locuit la Viena cu familia sa, precum și trei fiice: Annemarie, care a locuit în Orăștie, Grete, cea mai mare s-a născut la Budapesta și a locuit acolo, și Anna, care s-a căsătorit cu Martin Hecker din Cisnădie și a locuit în Kloosgasse.
Personal, provin dintr-o „căsătorie mixtă” a unei femei vieneze cu un bărbat din Cisnădie. Mama mea a fost tratată inițial ca o „străină” la Cisnădie. Cu toate acestea, ea a dorit să fie înmormântată în Cisnădie și mă simt și eu ca un Cisnădian, deși m-am născut și am crescut în Sibiu. Ați avut dumneavoastră sau rudele dumneavoastră experiențe comparabile? Cât de puternică este legătura dumneavoastră cu Cisnădia?
M-am născut în 1965 din Paul și Jana Marton, o adevărată „căsătorie mixtă”. Mi-am petrecut primii șase ani din viață trăind cu părinții, bunica, mătușa, unchii și verii mei, precum și cu încă trei sau patru străini într-o casă foarte mare, cu o grădină mare și copaci mari – în „Villa Gündisch”, așa cum este numită și astăzi. (…)
Mă bucur că provin din Heltau, am avut o copilărie frumoasă și, ca tânăr adult, proveniența nu mai joacă un rol atât de important. Aici, în Germania, suntem cu toții români și imigranți.
Citește și: Cum va cuceri inteligența artificială fabricile și cum va înlocui angajații
(…) Este important să ducem mai departe tradițiile și să păstrăm vie comunitatea. Îmi doresc din toată inima să reușim. Mai ales renovarea bisericii fortificate este un proiect măreț când ne gândim la multele alte biserici fortificate din Transilvania care se dărâmă.
Julius și Peter Marton au participat și ei la o renovare anterioară a bisericii; a existat o fotografie cu amândoi stând pe o schelă la înălțimea ceasului din turn, dar, din păcate, nu mai poate fi găsită.
Julius Marton a fost unul dintre cei mulți locuitori din Cisnădie care au fost încarcerați și supuși la muncă forțată în primii ani de teroare ai „dictaturii proletariatului” pentru a stabiliza sistemul comunist. Aceștia sunt cinstiți astăzi ca victime ale dictaturii. Știți de ce a fost arestat?
Motivul arestării apare în dosarul deținutului ca fiind „trecere frauduloasă a frontierei”. Istoricul Thomas Sindilariu bănuiește că Iulius Marton s-a întors la familia să fie după ce a fost eliberat dintr-un lagăr de prizonieri de război, fie după ce a fost deportat în Uniunea Sovietică prin Germania de Est, ceea ce era interzis la acea vreme. Știți dacă a fost prizonier de război sau deportat din Rusia?
Pentru a se întoarce acasă la familia sa, probabil că a obținut acte false și a fost „turnat”. Apoi a fost arestat pentru „trecerea ilegală a frontierei”.
După cum a povestit tatăl meu, următoarea anecdotă a circulat în Cisnădie la acea vreme: Când Julius Marton a „înțeles” că vor veni să-l aresteze, s-ar fi ascuns într-un copac de pe pășunea de sus. Când a fost descoperit și tânărul jandarm i-a strigat „Coboară”, Julius i-a răspuns „Tu să vii sus!”. În cele din urmă a fost luat și a ajuns la Canal.
Tatăl meu își amintește că odată, împreună cu Julius, au construit o sobă în camera fără încălzire din casa lui Hermann Gündisch și au căutat un acces la șemineu. În timpul lucrării, au descoperit o cameră din vilă în care oamenii se ascunseseră de deportare în 1945. Julius i-a povestit că lucrase în cazinoul Constanța și descoperise multe astfel de camere secrete.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Interviul, publicat în ediția 107/2023 a publicației Heltauer NAchrichtemblatt, a fost realizat de istoricul Konrad Gündisch, care trăiește la München. Acesta l-a intervievat pe strănepotul lui Julius Marton din Germania, dezvăluind astfel mai multe detalii din viața celui care era condamnat politic și se afla la muncă forțată la cazinoul din Constanța în 1952, relatează PRESShub.ro. […]