Reacție SNSPA în cazul lui Alfred Bulai. Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a transmis luni o primă reacție după publicarea investigației jurnaliștilor de la Snoop.ro cu privire la comportamentul profesorului Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale la adresa mai multor studente.
Rectorul Remus Pricopie a cerut “retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică”.
Comunicatul SNSPA
“Luni, 29 iulie 2024, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent.
SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri.
Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun.
De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate.
SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”.
Citește și: Alfred Bulai, profesor la SNSPA și analist TV, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui și le mângâie | Investigație a site-ului Snoop
Site-ul de investigații Snoop a publicat luni o investigație semnată de jurnalista Ioana Moldoveanu care dezvăluie că sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic la TV, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde este cazat și unde le cheamă să le ofere feedback academic.
Mai multe fete au acceptat să discute, video, cu Snoop, care a documentat vreme de 4 luni cazul, a analizat înregistrările și a obținut mărturii de la 18 oameni. În final, Snoop a discutat și cu Alfred Bulai.
Alfred Bulai, 61 de ani, este șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București. Bulai a fost și prodecan și secretar de stat. Apare constant la TV și este cunoscut ca „unul dintre cei mai buni sociologi din România”.
Potrivit afirmațiilor lui Bulai către studentele sale, fetele trebuie să fie „sexicioase”, să aibă curaj „să-și expună corpul”. Le critică că nu sunt așa. Și în momente cheie, când sunt doar ei, în taberele de vară, le provoacă. „Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”, se aude profesorul pe o înregistrare ajunsă în posesia Snoop. „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine”.
Citește și: Viktor Orban, la Tușnad: Asia va deveni centrul definitoriu al lumii / Ucraina nu va fi membră UE şi NATO / Occidentul este pe cale de destrămare
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA / Facebook)