sâmbătă, 22 ianuarie 2022
AcasăNewsletterRectorul UMF Iași a fost ales preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie

Rectorul UMF Iași a fost ales preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie

Prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, a fost ales preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie urmând să-şi exercite funcţia în perioada 2024 – 2028. Până atunci, acesta va avea funcţia de preşedinte ales, conform statutului societăţii.

Decizia a fost luată în perioada 4- 7 noiembrie, în cadrul celui de-al 30-lea congres al societăţii, desfăşurat în online, la care au participat 1.000 de profesionişti în domeniul sănătăţii, atât din România, cât şi din străinătate. Temele centrale ale congresului au fost Cancerul colo-rectal, Istoricul chirurgiei şi Varia. În ceea ce priveşte alegerile, preşedintele ales în 2016, prof.dr. Traian Pătraşcu, a intrat în exerciţiu acum, înlocuindu-l pe prof.dr. Silviu Constantinoiu.

„Este o poziţie onorantă pentri Iaşi, pentru că, de regulă, preşedinţia era adjudecată de chirurgii ce sunt profesori în Bucureşti. De altfel, în ultimii 30-40 de ani, au fost doar patru preşedinţi din afara Bucureştiului, iar din Iaşi a mai fost profesorul Dragomir. Alegerea mea arată şi reuşita noastră de la Iaşi, de la UMF. Consider societatea ca fiind o mare familie a chirurgilor din toată ţara, o familie legată prin tradiţie, talent şi viziune“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.

Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE