Președintele și Supermanul său, sprijiniți de „echipa învingătoare” în lupta cu bunul simț și banul public, nu au ezitări în a se arunca în brațele mai vechilor tovarăși de rele, PSD. Împreună cu ei, aruncă și România, și votanții care i-au luat în serios atunci când spuneau că vor să scape țărișoara de „hidra pesedistă” și să facă reforme.
Cai verzi pe pereți! După numai opt luni, au făcut coaliția praf și puțin le pasă că asta înseamnă guvern minoritar susținut din subterane de PSD. De ce le-ar păsa? De ce ar învăța din greșeli? Au mai trecut prin acest experiment și nu le-a fost rău.
În vremurile de tristă amintire pentru propriul lor electorat – guvernul Tăriceanu 2 și USL – și-au împărțit tainul frățește, au dat lovituri în părțile sensibile ale justiției, democrației și statului de drept și se luptau cu Europa, SUA și cu tot ce le stătea împotrivă. Anul de grație 2012 a fost precursorul epocii Dragnea. Mai mult ca sigur că aripa cîțistă din PNL, Iohannis și Supermanul de mucava înțeleg foarte bine că, de fapt, cedează de pe acum puterea PSD. Despre costul electoral al unei astfel de mișcări, nici nu merită să discutăm: în 2024, social-democrații vor câștiga alegerile fluierând.
Și toate astea, pentru ce? Pentru ca Iohannis să aibă un soldățel de plumb la Palatul Victoria și în fruntea PNL? Unul care să bată din pinteni și să strige încântat „wow, dom’ președinte, așa fac”.
Iohannis și Cîțu preferă să agațe guvernarea la butoniera lui Ciolacu decât să-i aibă în coaste pe cei de la USR PLUS. Cu primul se vor înțelege, va fi o cârdășie la împărțit banii, funcțiile și alte beneficii derivate din marele compromis, în timp ce useriștii îi vor toca mereu cu reformele, cu programul de guvernare și valorile pentru care au fost aleși. Enervant.
Pentru cei doi, pare să nu conteze că asta va însemna că toate promisiunile reformiste se vor duce pe apa Sâmbetei. Dacă ar conta, Cîțu și-ar fi dat deja demisia sau Iohannis l-ar fi schimbat din funcție, dacă făcea nazuri.
[…]
Citește integral în Revista 22
