Refugiați ucraineni – evacuați dintr-un centru din București fără explicații

Data:

spot_img

Aproape 100 de refugiați ucraineni, cazați în București la căminul Colegiului Tehnic Energetic, au aflat vineri seară că vor fi evacuați de dimineață. Nu le-a spus nimeni de ce și nici unde vor fi mutați.

„Buna seara! Noi, refugiații din Ucraina, ne aflăm în căminul Colegiul tehnic energetic din București la Podul Giurgiului 5.

Astăzi, 20 mai 2022 seara (17.00), am fost informați că mâine dimineață suntem evacuați fără acordul nostru. Nu știm unde ne vom stabili și cum vor fi condițiile de viață. Ni se oferă cu totul alte motive pentru care suntem evacuați. Nu ni s-au furnizat niciun document.Suntem 89 de persoane, printre care vârstnici, persoane cu dizabilități, gravide, mame cu copii mici.

Le suntem recunoscători voluntarilor care ne-au ajutat foarte mult și ne-au îmbunătățit semnificativ condițiile de viață. Suntem foarte mulțumiți de condițiile noastre de viață.

Nu înțelegem motivele evacuării noastre neașteptate. În acest timp, toți ne-am împrietenit, pentru noi este un mare sprijin psihologic. Vă rugăm să ne ajutați să stăm în această centru! Nu vrem să ne mutăm!”, a scris vineri seara Ganna Nikolenko, cazată în centru.

Explicații contradicatorii

Evacuarea lor generează noi bâlbâieli legate de modul în care deciziile sunt luate de autorități. Prefectul Capitalei, Toni Greblă se contrazice în declarații, potrivit Digi24.

Inițial, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat că refugiații vor fi mutați la Internatul Colegiului Ferdinand, în Sectorul 1, după care a susținut că aceștia vor fi transportați, cu două autocare, în două spații din Ilfov, unde vor avea cazare, trei mese pe zi și obiecte de igienă.

Demnitarul spune că situația era cunoscută de câteva zile, din cauză că spațiul a fost pus la dispoziția refugiaților de către un grup de voluntariat, care acum a anunțat că nu mai poate să îi cazeze deoarece se apropie examenele, bacalaureatul, context în care este nevoie de spațiu pentru elevi. Nimeni nu poate explica, însă, de ce li s-a comunicat evacuarea de pe o zi pe alta.

Am întrebat unde ne duc, ei au spus că nu știu. Suntem de acord să ne ducem, dar să știm unde. Sunt aici femei însărcinate, copii mici, bătrâni. Ne-au spus doar să ieșim, să strângem tot, că la 12.30 o să vină două autobuze să ne ducă dar nu știm unde”, a spus o refugiată ucraineană.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...