Refugiații din Ucraina stau zeci de ore în Aeroport, la Iaşi. Unii dorm direct pe gresie

Data:

spot_img

De când au ajuns la Iaşi, majoritatea refugiaţilor ucraineni au stat în aerogară până la 20 de ore, de frică să nu îşi piardă zborul spre ţara de destinaţie, una din Europa. Încă de acum două zile, Terminalul 1 a fost transformat în dormitor. Până acum, doar pe ruta feroviară Chişinău – Iaşi au sosit aproximativ 500 de refugiaţi din Ucraina. 90% dintre ei au rămas în Aeroport.

La Iaşi, zeci, poate sute, de oameni aşteaptă următoarea cursă către o destinaţie din Europa: Paris, Varşovia, Berlin. Oricum, una cât mai departe.

Majoritatea celor din aerogară sunt refugiaţi din Ucraina, mame purtând în braţe copii, obosite, cu lacrimi lipite de ochi din graniţele lăsate în urmă, cu tot cu soţi. Ieri, după al treilea tren Chişinău-Iaşi, via Odessa, la Aerogară era la fel.

„Biletul meu şi al fiicei mele era de la Chişinău la Tel Aviv. Dar pentru că a venit războiul, s-a schimbat. A trebuit să mergem până în Transnistria, de acolo pe jos peste Nistru, până la Chişinău şi de acolo până la Iaşi ca să găsim calea”, spune Irina.

Femeia trăieşte împrereună cu fiica ei în Tel Aviv, dar fusese să îşi vadă rudele din Ucraina, atunci când războiul a început. Războiul i-a schimbat planurile. Acum pleacă spre Varşovia, apoi spre Israel, potrivit Ziarului de Iași.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primăria Timişoara începe să cumpere clădiri strategice, prin exercitarea dreptului de preempţiune

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că municipalitatea...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...