Știrea de astăzi referitoare la participarea președintelui Klaus Iohannis la Congresul PNL a umplut de stupoare opinia publică și creează un precedent periculos. Rocada pe care domnul președinte dorește să o facă în stil putinist se completează cu comportamentul din ce în ce mai autoritar.
Comportamentul locatarului de la Cotroceni seamănă din ce în ce mai mult cu al altui locatar, mai vechi, regele Carol al II–lea. Acesta nu numai că avea înclinații dictatoriale, dar a compromis și sistemul de partide politice, ceea ce începe să facă și fostul burgermeister de Hermannstadt.
Dacă dăm timpul înapoi, vom vedea că atacul principal al lui Carol s–a desfășurat împotriva PNL. Ostilitatea regelui față de liberali s–a datorat faptului că Ion I. C. Brătianu, împreună cu mama sa, regina Maria, au fost cei mai mari oponenți ai revenirii sale în țară, după cele două abdicări. Lovitura de stat din 1930 s–a petrecut în special cu complicitatea PNȚ și a lui Iuliu Maniu.
În perioada interbelică, PNL a rămas cel mai puternic partid din România. Cu toate acestea, în anii 30 a trecut prin transformări importante. Problemele au apărut în 1927, odată cu decesul lui Ionel Brătianu și venirea la cârma partidului a lui Vintilă Brătianu, fratele său.
Din păcate, Carol a reușit să scindeze partidul, prin intermediul lui Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel. Într–o audiență, regele i-a spus că își face un guvern deasupra partidelor, iar partidele trebuie să se adune în jurul regelui. Din cauza acestei discuții, Gheorghe Brătianu a fost exclus din partid. Dar nu a stat degeaba.
Cu sprijinul unor organizații din Dobrogea și Moldova, a creat un nou partid, PNL Brătianu. Ulterior, în perioada 1934-1937, au apărut „Brătienii Liberali” (conduși de Dinu Brătianu) și „Tinerii Liberali”, conduși de Gh. Tătărescu. Acesta din urmă a fost un servitor loial al lui Carol și ulterior al comuniștilor. Era un oportunist, foarte potrivit pentru regele Carol al II-lea. A venit în fruntea partidului și a Guvernului în urma asasinării lui I. G. Duca, despre care se vorbea că regele nu fusese tocmai străin. Regele vroia ca miniștrii să răspundă numai în fața lui, nu în fața partidelor din care fac parte. Seamănă cu desele convocări la Cotroceni ale miniștrilor, din ultima vreme.
Carol al II-lea l-a numit ca prim-ministru, în 1933, pe Alexandru Vaida-Voievod în locul lui Iuliu Maniu, ceea ce era contrar cutumelor parlamentare. În septembrie 1933, președinte al PNȚ a fost ales Ion Mihalache. Din PNȚ s-au desprins două grupuri care au devenit partide, Partidul Țărănesc Democrat, condus de Constantin Stere, și Partidul Radical Țărănesc, condus de Grigore Iunian.
În 1935, în PNȚ a intervenit scindarea partidului în aripa de dreapta, condusă de Iuliu Maniu, și aripa de stânga, condusă de Nicolae Lupu, Dem. Dobrescu și Mihail Robea, Aripa de dreapta considera că politica autoritară a regelui pune în pericol regimul democratic. În 1936, s-a desprins și gruparea condusă de Armand Călinescu, apropiată de rege.
Pe lângă procesul de erodare a partidelor, în jurul regelui era și o camarilă rapace și coruptă, care punea intersele personale mai presus de orice. Seamănă cu situația actuală.
În perioada dictaturii regale, liderii liberali și țărăniști au trimis memorii regelui, prin care îi criticau acțiunile. Acesta a răspuns prin cooptarea în guvernele din perioada 1938-1940 a unor politicieni proveniți din PNL şi PNŢ.
Ca să revenim la situația actuală vedem că domnul Iohannis a început să împrumute din trăsăturile lui Carol al II–lea. Are o camarilă formată mai ales din oamenii lui Crin Antonescu, unul din artizanii USL. Înainte de 2014, a fost poreclit premierul Grivco. Acest episod a rămas încă neclar.
Comportamentul domniei sale a început să se schimbe odată cu campania electorală din 2020, când amestecul său a dus la scăderea scorului PNL. În loc să își recunoască greșeala, l-a scos țap ispășitor pe Ludovic Orban. Deoarece acesta nu bate din călcâie la ordin, domnul președinte s–a supărat. Mai ales că domnul Orban a anunțat că vrea să candideze la președinție în 2024. Ceea ce îi incurcă socotelile domnului președinte. Doamnia sa ar vrea pe altcineva, Florin Cîțu, Emil Boc sau două amazoane blonde și foarte inteligente.
Iohannis a vrut să transforme guvernul în cazarmă, prin numirea unui general ca prim–ministru interimar (domnul general în rezervă și ministru al Apărării fiind altfel o persoană foarte onorabilă).
În ultimele luni, luările de cuvânt și atitudinile sale sunt total defazate. Pare că a pierdut contactul cu realitatea sau că își bate joc de toată lumea.
Art. 80, alin 1 și 2 din legea fundamentală sunt foarte clare:
„Președintele României reprezintă statul român.
Președintele României veghează la buna funcționare a autorităților publice, scop în care exercită o funcție de mediere între puterile statului precum și între stat și societate.”
După cum se vede, președintele reprezintă statul, nu un anumit partid. Când ești președinte, ești președintele tuturor, chiar și al celor care nu te–au votat.
Completarea vine de la art. 84, alin 1:
„În timpul mandatului, Președintele nu poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată.”
Domnul Iohannis se implică pe față în campania internă a unui partid, susținând în mod deschis un anumit candidat:
„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis.”
Candidatului susținut de el îi promite public funcția de prim–ministru și își folosește prerogativele prezidențiale în acest scop. În alte state ar fi niște motive de suspendare.
Eu nu am auzit de un caz similar în Europa, în ultima perioadă. Comportamentul prezidențial se apropie de cel al unui lider autoritar sau al unui caudillo hispanic.
„Democraţie: proştii au dreptul să voteze. Dictatură: proştii au dreptul să guverneze.” – Bertrand Russell
„Blestemaţi fie dictatorii care au crezut că nu sunt dictatori.” – Stanislaw Jerzy Lec
„Dictatura este o mare patimă a nulităţilor.” – Bogdan Petriceicu Hașdeu
„Aici zace-n groapa asta / Fostu-amant al doamnei Nasta, / A bisericii ocară / Şi-a bugetului povară!” – Păstorel Teodoreanu; Epitaf dedicat Patriarhului Miron Cristea, care a girat dictatura regală a lui Carol al II-lea
