Remus Truică a fost eliberat din închisoare după ce a achitat 17.000 de euro. A susținut că „și-a făcut datoria față de țară”

Data:

spot_img

Judecătoria Sector 4 a motivat decizia de liberare condiționată a afaceristului Remus Truică, condamnat la 7 ani închisoare în dosarul Ferma Băneasa. În fața judecătorului, Truică a susținut că este singurul din dosar care a ajuns la închisoare, că s-a predat singur la penitenciar și că „a înţeles că este necesar să-şi facă datoria faţă de ţară”.

În ședința din 3 iulie de la judecătorie, avocatul lui Truică a susținut că clientul său a executat fracţia obligatorie de 2/3 prevăzută de lege, că execută pedeapsa în regim deschis din mai 2022, „nu figurează cu obligaţii civile, a achitat suma de 17.000 euro, nu are nicio sancţiune disciplinară, a primit 21 de recompense, faptele pentru care a fost condamnat sunt săvârşite fără violenţă în perioada 2006-2009”.

Citește și: Decontarea concediului de odihnă neefectuat, noua metodă de a stoarce bani de la buget

Apărătorul a mai susținut că Truică a fost repartizat să muncească în interiorul şi în exteriorul penitenciarului, că face acest lucru de 41 de luni, că a participat la 80 de programe în penitenciar și că va locui alături de familia sa în cazul în care va fi liberat condiționat.

Datoria lui Truică și închisoarea de acasă

În fața judecătorului Truică a arătat că „este singura persoană dintre cele care au alcătuit grupul infracțional organizat care a executat pedeapsa, s-a prezentat la fiecare termen de judecată, iar la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare s-a prezentat singur la Penitenciarul Bucureşti Rahova şi a înţeles că este necesar să-şi facă datoria faţă de ţară”, se arată în documentul instanței.

Potrivit caracterizării ataşate la dosar, instanța a constatat că Truică a fost recompensat de 21 de ori, astfel:„ de 8 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi sau vizită, o atât cu suplimentarea numărului convorbirilor telefonice şi de 12 ori cu permisiunea ieşirii din penitenciar (progresiv de la 24 de ore la 8 zile)”.

Consilierul arhivar

Truică a executat din decembrie 2020 până în iunie 2024 un număr de 1707 zile, din care 1282 de zile efectiv executate, 196 de zile arest preventiv și arest la domiciliu și 229 de zile câștigate ca urmare a muncii prestate. Documentul mai arată că fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase a lucrat ca arhivar la firma Scandia.

Truică a fost eliberat condiționat de Judecătoria Sector 4 pe 3 iulie, iar decizia a devenit definitivă trei zile mai târziu, după ce procurorii DNA nu au contestat decizia cu motivarea că „la analiza oportunității declarării căii de atac s-a avut în vedere atât data săvârșirii faptelor (2006-2009), cât și gradul extrem de redus al admisibilității contestațiilor în această materie”.

Terenuri confiscate, prejudiciu de 145 milioane de euro

În iunie 2019, Curtea de Apel Braşov a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12,5 milioane de euro de la omul de afaceri Remus Truică, Paul al României şi de la firma condusă de Truică, Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla un holding controlat de miliardarul israelian Beny Steinmetz. în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa şi a Pădurii Fundu Sacului din Snagov.

Judecătorii au dispus confiscarea a peste 37 de hectare aflate în proprietatea companiei Reciplia şi a altor 8 hectare ajunse în proprietatea firmei Mercure Commerce International.

În decembrie 2020, instanța supremă a decis condamnarea lui Truică la 7 ani închisoare. Inculpaţii trebuie să plătească în solidar către Romsilva suma de 1.019.285 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale. Prejudiciul total calculat de procurori se ridica la 145 milioane de euro.

Condiții speciale de detenție

În urmă cu un an, presa a relatat că Remus Truică a sponsorizat amenajarea unui loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie și baie pentru el și încă 5 deținuți, într-un fost abator de la Jilava. Atunci, ANP a anunțat că ministrul Alina Gorghiu a dispus verificări la Penitenciarul Jilava, iar informația că ar fi fost montat aer condiționat în cameră nu se confirmă. ANP a adăugat că închisoarea Jilava a fost dotată cu frigidere și mașini de spălat „în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii mediului penitenciar”, dar nu a precizat concret care a fost sursa de finanțare.

Remus Truică a intrat în afaceri la începutul anilor 2000, a fost șef de cabinet în Guvernul Adrian Năstase. Afaceristul a executat trei ani și jumătate din pedeapsa de 7 ani de închisoare primită la 17 decembrie 2020 în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...