Renée Renard și cutia cu amintiri a bunicii. Ea este descendenta unei familii franco-germane venite în Banat în secolul al XVIII-lea, din Lorena și Schwarzwald, cu al doilea val de colonizare a şvabilor.
O familie care, după aproape 200 de ani, a fost strivită sub tăvălugul istoriei, trăind, în comunism, deportări – în URSS şi Bărăgan, desproprietăriri, naţionalizări, condamnări la muncă forţată, excluderi din facultate din cauza „originii nesănătoase” ori autoexilul.
Unele nedreptăţi puteau fi, legal, îndreptate după căderea comunismului. Nu au fost, însă.
Plângea de fiecare dată când o deschidea
Peste ani, Renée Renard s-a uitat cu atenţie în cutia cu amintiri a bunicii sale materne, pe care o văzuse plângând de fiecare dată când o deschidea.
Aşa a înţeles modul în care istoria influențează sau chiar mutilează destine individuale, dar și felul în care se poziționează ea însăşi în acest complex tablou. Și aşa a decis să spună lumii povestea familiei.
„Singurul meu mod de protest, de atragere a atenției a fost să pun accentul nu pe nedreptățile istorice și juridice evidente, ci pe suferința unor oameni care au fost victime ale sistemului”, spune Renée Renard în acest interviu în care vorbim despre modul în care povestea dramatică a familiei sale se împleteşte, până la contopire, cu drumul său în artă. Un drum la care a ajuns întâmplător, după ce altele i s-au închis.
Jurnalist: În 2012 ai deschis o cutie cu amintiri ale familiei tale. Momentul coincide cu punctul de pornire al traseului tău artistic, Renée?
Renée Renard: Nu chiar. Eu am absolvit Liceul de Artă din Timișoara, dar am parcurs un drum lung până să ajung, mult mai târziu, înapoi la artă: am absolvit întâi Facultatea de Medicină Veterinară, apoi studiile postuniversitare de Management.
Continuarea în Puterea a Cincea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: putereaacincea.ro)
