Cum era Ceauşescu să se ascundă într-un sat de lângă Iaşi. Vă invităm să citiți un excepțional reportaj despre cum au fost înţelese evenimentele tulburi din decembrie 1989 în lumea aşezată a ţăranului român şi ce urmări au avut pentru sat şi pentru „nomenclatura” acestuia.
Acest articol, semnat de Mihai Chiper și apărut în paginile Ziarului de Iași în 23 decembrie 1999 (la vremea respectivă se numea „Monitorul”) a câștigat Marele Premiu Tânărul Jurnalist al Anului 1999. Premiul a fost acordat de Freedom House România, fundația care astăzi editează PRESShub.
Despre revoluţia din decembrie 1989 s-a scris enorm. Evenimentele de la Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Cluj sau Iaşi au fost discutate pe larg de mass-media. Ba chiar au ajuns şi subiect de bancuri. La nivelul micilor localităţi, chiar dacă miza a fost infimă şi vărsările de sânge au lipsit, emoţiile, zăpăceala, revolta au fost aceleaşi.
După cele văzute la televizor sau auzite la radio, ţăranii au început să imite pe cât posibil ceea ce se petrecea la Bucureşti, au vrut să se răfuiască cu tiranii locali sau au încercat să preia puterea după cum îi ducea capul. Şi-au dorit revoluţia lor.
Bălţaţi este o comună la 35 de kilometri de Iaşi, pe drumul spre Paşcani. Localitatea are 5000 de suflete, cu două comunităţi religioase, catolică şi ortodoxă, aproximativ egale la număr. Bătrânii îşiamintesc că aici,pe 4 septembrie 1949, s-a înfiinţat primul CAP din judeţul Iaşi.
De curând, o firmă italiană a preluat fostul CAP, între timp devastat, şi încearcă să facă o fabrică de mobilă. Cu câteva luni în urmă şi Alcatelul a fost introdus în comună.
Am ajuns la Bălţaţi într-o zi de decembrie, cu burniţă, în timp ce satul răsuna de guiţatul disperat al porcilor scoşi din coteţ cu forţa pentru a fi tăiaţi.
Coana Leana din fruntea satului
Moise Dumitru se recomandă ca actualul „guard al Primăriei”. Este un om trecut de cincizeci de ani, cu o privire încă tânără şi vioaie, care se mândreşte că a fost ales în armată secreetar cu propaganda, iar ulterior, în epoca de glorie a comuniştilor, a ajuns chiar secretar de partid pe comună.
Moisei, sau nea Mitică, cum îi spun sătenii, era acum zece ani secretar de partid şi, în timpul liber, se ocupa cu proiectarea filmelor la căminul cultural. Îşi aminteşte cum îi păcălea pe bieţii şcolari.
„Eram obligat să proiectez la cămin şi nişte filme patriotice cu partidul. La filme din astea plecau toţi. Ca să nu mă toarne cineva la partid, dădeam mai întâi filmul cu partidu’ glorios şi apoi unul cu Florin Piersic, „Trandafirul Galben” sau „Lanţul amintirilor”.
Aşa era pe atunci. Dacă nu înghiţeai şi prostii din astea nu aveai cum să te cultivi”, spune el pe un ton care se vrea grav.
„Îi umblau ochii în cap de nu puteai să-i vezi”
Altfel, spune Moisei mai serios, nu era chiar atât de greu. Numai că, cu câteva luni înainte de revoluţie,comuna se pricopsise cu o primăriţă nouă, adusă de undeva din alt sat, pe care nu o cunoştea nimeni. Un alt sătean, Apăvăloaiei Florescu, îşi aminteşte cât de răutăcioasă putea fi.
„Îi umblau ochii în cap de nu puteai să-i vezi”. Dar ceea ce a pus capac la toate a fost campania de achiziţii de carne de porc. „Intra la tine în curte, se ducea glonţ la coteţ, vedea porcu’, punea câţiva oameni să-l înhaţe, apoi îţi întindea un plic, care cică era contractul de vânzare către stat.
Citește și VIDEO Drumul Expres Craiova – Pitești: Umbrărescu a construit pasajul Jitaru în doar 4 luni
În două luni de zile noua primăriţă a făcut planul pe doi ani de zile la achiziţia de porci. De crăciun nu mai aveau oamenii ce tăia. Dacă ar mai fi stat, juchea şi pielea de pe noi, atât de fără de inimă era” spune, nervos parcă şi acum, Apăvăloaie.
Aşadar, primăriţa devenise în ochii oamenilor replica mai mică a unui dictator de la un nivel mult mai înalt. Deodată, ea reperzenta cea mai palpabilă intervenţie abuzivă în viaţa oamenilor. Ea era Dictatorul, era coana Leana a Bălţaţilor.
Reportajul integral poate fi citit în Ziarul de Iași.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
