Vă amintiți când ați intrat ultima dată într-o librărie de țară? Nu, nu ați intrat. Pentru că în România rurală nu există librării cu cărți.
Frecvent, statisticile ne arată o situație gravă în privința lecturii și analfabetismul funcțional din România. Un studiu din 2024 ne plasează pe ultimul loc în Europa la citit cărți. Este acesta doar rezultatul școlii, al sistemului de educație? Sau e mai mult decât atât?
Pornind pe urmele cărților, am găsit pe o distanță de 150 km, doar două librării sărăcăcioase în orașele mici. Niciuna în sate. Înghesuite printre flori de plastic, mingi, găleți și detergenți, rechizitele școlare sunt singurele obiecte care rezistă în magazinele sătești și care au o legătură cu școala. Nici bibliotecile nu sunt sau nu sunt funcționale. Un studiu arată că 6 din 10 școli rurale nu au biblioteci. Iar din 1990 și până astăzi, au dispărut peste 8300 de biblioteci din România.
Flori de plastic, mături, lighene…
Comuna Izvorul Crișului din județul Cluj are o veche tradiție comercială: aproape toți locuitorii ei vând, în spații amenajate la porți, obiecte manufacturate: cojoace, carpete, preșuri, coșuri sau papuci de casă. Sunt vestiți în toată Transilvania pentru meșteșugul lor casnic și comerțul la stradă, practicate și-n vremea comunismului. Comuna are și o rezervație de liliac sălbatic, din care și-a făcut un brand, iar dacă vrei, poți cumpăra un magnet de frigider imprimat cu ce are localitatea mai de soi.
Însă, nici aici, la Izvorul Comerțului nu există vreo librărie. Fostul primar, János Antal, acum pensionar, este el însuși vânzător la stradă.
„Librărie? O, nu! N-am avut niciodată. Sunt caiete și creioane la magazin, dar nu și cărți. Nu știu de ce nu avem așa ceva, cred că dacă ar fi, s-ar găsi cine să cumpere. Avem însă o bibliotecă la primărie. Dacă vrea cineva, te lasă să citești, dar nu se prea duc oamenii acolo.”
Opt kilometri mai departe, în Huedin, un orășel de munteni, găsim cu greu întrebând de librărie. De fapt, i se spune: „La Rotunda”! Așa o cheamă pe proprietară, o femeie la vârsta pensionării care se încăpățânează să reziste deși, ne spune ea, face vânzare doar în septembrie când încep școlile și în ianuarie când li se termină copiilor caietele.
„Am noroc cu grădinițele, ele mai cumpără cărți de colorat, obiecte de astea pentru lucrul manual, caiete. Mai cumpără rechizite și copiii din clasele primare, dar cei de la gimnaziu au un caiet și atât! Pentru toate materiile un caiet! Acum au tablete, laptopuri, telefoane. Iar cu cărțile, slab de tot. Din librărie vindem maxim de 2000 de lei pe lună, asta, așa – să zic de Crăciun sau la sfârșitul școlii! Nu mai citesc copiii! Dar mai trist e că nici nu le mai facem noi cărțile! Știți cine ne fac cărțile de colorat? Chinezii!”
Asaltul asupra micuței librării pare să vină din toate părțile: „Era o profesoară de pictură care venea și făcea desen cu copiii, mai cumpăra materiale de pictat pentru cercul lor, dar s-au băgat culori și pânze la supermarket, acum le ia de acolo, cică sunt mai ieftine!”
Pe o bucățică dintr-un raft găsim doar câteva cărți de literatură școlară, în restul spațiului din magazin, destul de mare, se înșiră rânduri de căni, pahare, bibelouri, mușamale… „Cu formularele tipizate ne-am mai descurcat până acum, dar nici alea n-or să se mai folosească, au programe de contabilitate pe calculator acum, nu mai trebuie registre!”, ne spune doamna Rotundu, avertizând că data viitoare s-ar putea să n-o mai găsim aici.
Huedinul are aproape 10 mii de locuitori, este târgul unde coboară locuitorii din Apuseni să-și cumpere gumari din piață sau pastile de la farmacie.
La Aghireșu, localitate cu aproape 6 mii de locuitori, deși scrie cu litere mari la parterul unui bloc, LIBRĂRIE, în vitrine stau manechine îmbrăcate în treninguri, rochițe și salopete. Pe o ușă laterală, în câțiva metri pătrați, o așa-zisă rămășiță de librărie este ticsită cu flori de plastic, cosmetice și detergenți. Doar pe o poliță, lângă ușă, sunt câteva caiete și pixuri. Cărți?
„La ce să aducem cărți, unde să le punem și cine să le cumpere?”
răspunde enervată vânzătoarea.
Citește și: Reportaj în gările din România. Ați fost vreodată-n gară-n Filiași?
În satul lui Goga, biblioteca e „spartă”. Librărie nu e
Ciucea este cunoscută ca localitatea unde se află Castelul lui Goga, fosta reședință a familiei, devenită muzeu. Castelul a aparținut inițial poetului Ady Endre. I l-a vândut lui Goga, dar a continuat să locuiască acolo, fiind prieteni.
Pe Maria o întâlnesc pe drumul țării, merge cu mama ei la magazinul din sat. Îmi spune că nu au librărie, nu au avut niciodată. Pentru caiete și pixuri merg la magazinul universal, dar cărți nu sunt de vânzare și nu au fost niciodată.
„Eu luam cărți de la bibliotecă, când eram elevă. Dar acum nici biblioteca nu mai e, e spartă. Era în căminul cultural și l-au demolat, uitați cum arată!”
Și ne indică un colț de zid din ruina căminului cultural, rămas în aer, pe care încă se vede tăblița pe care scrie bibliotecă.
Nici în comuna Negreni, localitatea natală a unui important universitar clujean, profesorul de filosofie Aurel Codoban, nu găsim nicio carte de vânzare. La magazinul din sat se vând alimente, legume, conserve, detergenți, și doar la casierie mai au o cutie cu pixuri. Vânzătoarea deplânge faptul că în tot magazinul nu au nimic de vânzare din sat, dar nici măcar din țară! „Vindem de toate, dar e marfă din import. Asta e! Nici vaci nu mai țin oamenii că nu venea nimeni să le colecteze laptele. Trăim din ce produc alții!” Întrebăm de cărți. „Nu avem în comună, poate la Huedin să mai fie ceva, dar puțin. Pentru copii, când au nevoie la școală, fac comandă profesoarele pe internet. Dacă ești la țară ai foarte puține șanse să ajungi și tu cineva!”, ne spune vânzătoarea.
În orașul Aleșd, Biblioteca este la Poliție, iar „librăria” nu are nume. Pe geam scrie că aici se găsesc obiecte de menaj, plasticuri etc, cam ce știu comercianții că se caută. Intrăm. Ca în peștera lui Aladin, aproape nimic din ce s-a inventat nu lipsește de aici. Cărțile ocupă cam o jumătate de raft: Pădurea spânzuraților, Colț Alb, Heidi, Micul Prinț, Ion, Singur pe lume…
„Dacă am ști ce cărți se caută, ce romane vor oamenii să citească, am comanda. Dar nu știm ce să aducem. Comandăm și noi cărțile pentru elevi, așa mai avem clienți”, ne spun vânzătoarele.
„În locul barului-restaurat de acum, cândva era o librărie”, își amintește un fost locuitor al orășelului. „Avea un spațiu mare, cu rafturi de cărți pe toți pereții. Toate rafturile erau pline de cărți, literatură, știință, carte școlară, puteai să-ți petreci mult timp căutând ce vrei. Veneam de la școală și dădeam fuga la librărie, rătăceam printre cărți ore întregi. Aici am găsit dicționarul latin al lui Guțu. Probabil că astăzi alte afaceri merg bine, nu librăriile, dar administrațiile locale ar putea susține și librăriile dacă ar acorda niște facilități de business. Așa, putem spune – nu se vinde, nu aducem! Dar, dacă oferi, poate se creează și cererea. Dacă un copil nu răsfoiește cu mâinile lui o carte, cum să și-o dorească?”, spune Ștefan în timp ce contemplă vitrinele cu mărfuri de toate felurile și barurile de la stradă.
Semnale de alarmă
În repetate rânduri, organizațiile neguvernamentale au atras atenția că accesul la carte în mediul rural este extrem de limitat. „Dintre cele 1.877 de biblioteci comunale din România, mult mai puţine sunt, de fapt, funcţionale, majoritatea cărţilor fiind foarte vechi, iar clădirile nu sunt reabilitate. Atunci când au totuşi acces la anumite cărţi solicitate în programa şcolară, numărul acestora este extrem de limitat, de multe ori fiind doar un exemplar dintr-o anumită carte”, dezvăluia World Vision România, ONG specializat în problemele copiilor, într-un comunicat de presă.
De asemenea, cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică arată că 11 milioane de români (peste 55% din populația țării) nu au citit nici măcar o carte în ultimul an. Iar piața de carte din România e cât cea a Bulgariei, care nu are decât 1/3 din populația țării noastre, și mult mai mică decât a Ungariei, care are 9 milioane de locuitori.
Cu 3 euro/locuitor, România are cel mai mic buget din UE alocat achiziției de carte pe an.
„Avem mai puțin de 300 de librării în toată țara, și 0 (zero) în mediul rural. Spre comparație, Parisul are peste 1.000 de librării”
arată un comunicat al editurii Humanitas
„Nici măcar jumătate dintre copiii care încep clasa I nu vor ajunge să absolve examenul de bacalaureat. 49% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional la matematică; 44% la științe; 42% la lectură”, spun statisticile noastre.
Cum e la alții
În sudul Franței, de exemplu, un sat aproape mort în anii 90 când avea doar 40 de locuitori, a reînviat cu ajutorul librăriilor. Este numit Satul cărților. Plin de buchiniști și librari, satul, deși nici acum nu are mai mult de 800 de locuitori, are 14 librării, care mai de care mai interesantă și mai frumoasă. Montolieu și-a făcut un brand din carte. Organizează ateliere de caligrafie, cursuri de manufacturat cărți, ateliere de creație, seri de lectură.
Montolieu s-a transformat într-un adevărat model de „turism literar”. Are o duzină de magazine artizanale, vreo douăzeci de ateliere de artiști, un muzeu al artelor și meșteșugurilor cărții, și între 50 și 70 de mii de vizitatori pe an.
Pe modelul satului francez Montolieu, în Rivalta, pe Valea Trebbia din Italia, a fost creată o rețea de 15 librării, fiecare dedicată unui gen. O operațiune de marketing teritorial concepută de jurnaliștii Lanfranco Vaccari și Giangiacomo Schiavi, oferă o călătorie prin prezentări, laboratoare, ateliere, concerte.
Și la granița dintre Anglia și Țara Galilor, există „Satul cărților” unde Richard Booth a decis să se întoarcă la castelul familiei neogotice pentru a face Hay-on-Wye, acesta este numele localității – o capitală a cărților uzate.
A intrat în Cartea Recordurilor Guinness pentru extinderea raftului librăriei sale, cu cincisprezece kilometri.
„Hay-on-Wye” a devenit cunoscut în întreaga lume pentru festivalul său de literatură care atrage autori, cititori și oameni de cultură de peste tot. Cât și pentru numărul mare de librării de carte second-hand, care au transformat localitatea într-un centru cultural și literar.
Citește și: Biblioteca Batthyaneum, restaurată printr-o investiție de 16 milioane de euro
Ce e de făcut
Când era în clasa a 9-a, Victor Miron a avut norocul să întâlnească o profesoară de română care i-a insuflat dragostea pentru lectură. A început să citească și a văzut că devine „mai deștept”. Mai târziu, când a ajuns să lucreze în service-ul auto al tatălui lui, a amenajat un raft cu cărți în atelier. Șoferii lăsau mașinile la reparat și el le dădea o carte la schimb până când veneau după mașină.
„Cartea te duce mai departe decât mașina”
le spunea el
Au urmat alte și alte proiecte menite să încurajeze cititul. Iar cel mai important proiect al său este Book-Truck, camioneta cu cărți cu care merge la sate și le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi și altceva decât lumea în care trăiesc.
Ideea i-a venit de la camionetele cu legume care trec prin sate și le vând localnicilor: de ce nu și cu cărți, și-a zis el? Dar s-a inspirat și de la un bătrân pensionar din Italia care își luase un motocar și cu motocarul străbătea satele de acolo și le oferea cărți țăranilor.
În fapt, „Book Truck” este o bibliotecă mobilă în două camionete, cu care Victor și colegii lui merg lunar în fiecare sat adoptat și poposesc în curtea școlii. Copiii urcă în dubițele bibliotecii, frunzăresc cărți, le împrumută, dar și ascultă lectura unora pentru că lui Victor i s-au alăturat sute de voluntari care merg să le citească copiilor, să discute cu ei, să-i inspire.
O altă inițiativă a fost proiectul Fanbook, al Asociației CSR Mindset, desfășurat în parteneriat cu Editura Humanitas și Librăriile Humanitas. Este un proiect de voluntariat și educație prin lectură în rândul tinerilor prin care se donează cărți noi în bibliotecile învechite din școlile de la țară, se organizează cluburi de lectură și campanii de promovare a lecturii.
Ici și colo mai vedem câte un „chioșc cu cărți” la stradă, pentru oricine vrea să împrumute o carte. În comuna Vladimir, la poarta Casei Memoriale „Tudor Vladimirescu”, am descoperit o astfel de minibibliotecă într-o cutie cu ușă de sticlă, plină cu cărți pentru orice sătean care vrea să citească ceva. Astfel de biblioteci cu servire liberă se întâlnesc în multe țări din Europa.
Însă micile inițiative nu pot suplini lipsa unor politici publice sau o strategie națională de promovare a cărții și a lecturii. Deși studiile arată o corelație clară între nivelul de educație și sărăcie, educația rămâne, ea însăși, săracă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
