De la intrarea României în Uniunea Europeană, acum 12 ani, localitatea Independența nu a beneficiat până în ziua de astăzi de niciun euro din fonduri europene. Comuna de circa 3000 de locuitori se află la doar o oră distanță de municipiul Constanța, aproape de granița cu Bulgaria, și se învecinează cu alte două localități care nu au văzut fonduri europene din 2007 încoace, Dobromir și Cerchezu.
Din punct de vedere social, cele trei comune formează practic „triunghiul sărăciei” din județul de la malul mării. Cei mai mulți dintre localnici trăiesc de azi pe mâine, pe multe ulițe nu a ajuns nici măcar piatra, darămite asfaltul, oamenii își cară apa în gospodării din fântânile satelor, iar în unele bordeie nu a intrat vreodată curentul electric.
Pe prima pagină a site-ului din dotare, Primăria Independența anunță că „acest portal a fost creat pentru a vă familiariza cu realitățile economice, sociale, turistice și culturale ale comunei, proiectele sale viitoare și aspirațiile comunității locale”. Puțin mai jos, aceeași primărie anunță că pagina lor web este o „modernă și eficientă modalitate de comunicare între cetățenii comunei și primărie” și că reprezintă calea prin care „pot fi cunoscute, în țară și străinătate, oportunitățile oferite de localitatea noastră”.
Realitatea nu are nicio legătură cu sintagmele folosite în mediul virtual.
Două dintre satele comunei Independența arată exact așa. Îți dai seama că intri în localitate doar pentru că începi să vezi câte-o vacă sau vreun cal pe marginea drumului și, puțin mai încolo, câteva acoperișuri ascunse sub fumul care iese din sobe. Este satul Tufani, primul care îți iese în cale când vii dinspre Constanța, nesemnalizat cu vreun indicator rutier, de parcă și oamenii ar vrea să uite că trăiesc acolo.
Alături de Tufani, alte patru sate compun localitatea Independența: Movila Verde, Fântâna Mare, Olteni și Independența.
Dacă plouă, Tufani arată ca o mare nesfârșită de noroi, iar dacă e secetă, se transformă într-o întindere neterminată de uscăciune și praf.
Unele gospodării arată mai degrabă ca niște bordeie, altele sunt părăsite și pe una scrie „de vânzare”, dar nu răspunde nimeni la numărul însemnat cu vopsea albă pe o bucată de lemn scorojit. Multe case arată decent, iar în ogrăzi mișună orătăniile murdare.
Când am ajuns în Tufani era puțin după prânz, iar oamenii începeau să iasă din curți. Toți purtau găleți colorate după ei, alții dirijau căruțele pline cu canistre care bălăngăneau când caii o apucau prin hârtoape.
Oamenii se întâlnesc la cișmea și fac politică. Zâmbesc în fața aparatului de fotografiat și înțeleg imediat ce caută jurnaliștii la ei în sat:
„Hai, Mărine, ia zi tu la domni cum e viața aici, că ție ți-a plăcut Gâscan. Tu l-ai votat”, începe discuția un bărbat cu o figură veselă, trecut de 50 de ani, aplecat spre robinetul cișmelei.
„Nu l-am mai votat acum, mă…”, îi răspunde cumva rușinat Marin.
Amândoi poartă cizme înalte de cauciuc și niște combinezoane ponosite care le protejează „hainele bune” de noroiul parcă endemic al satului.
„Uitați, el votează cu PSD”, îl șicanează iar bărbatul vesel pe amicul său, de parcă PSD ar fi ținut localitatea înfiptă în timp.
„De parcă ăștia-s mai buni. Aceeași boală au toți. Hoția, asta e boala lor. Le place să fie hoți”, încearcă să ne convingă omul, convins că toate partidele sunt de vină pentru că satul lor este făcut praf.
Pe cișmea scrie mare, cu vopsea roșie, stinsă: „Apa este bună de băut pentru sugari și copiii mici”. Sătenii se strâng repede în jurul ei, de parcă apa care țâșnește din robinetele ruginite se termină la un moment dat. Altă sursă nu au. Cu apa de aici își adapă animalele, sugarii, copiii mici, se spală, își fac de mâncare, își udă grădinile.
Discuțiile se aprind, iar oamenii poartă în vorbă o lehamite amestecată cu furie reprimată de neputință.
Primarul ales din 1989
Cristea Gâscan le-a fost primar încă din 1989. Pe 22 decembrie, când Ceaușescu fugea cu elicopterul și comunismul cădea de facto în România, Gâscan era pus primar. Avea 32 de ani și era inginer zootehnist. De-atunci a fost ales de localnici – cu o singură excepție, în 1996, atunci când a pierdut la diferență de 17 voturi –, fie că a candidat pentru FSN, Partidul Democrat Agrar, PD, PNL sau PSD, al cărui membru fidel i-a rămas din 2004.
„«Dacă ies și a șaptea oară, vă pun apă în Tufani și Fântâna Mare», așa ne spunea în 2016. Dar nu l-a mai crezut nimeni, că așa ne spunea din 90”, ne povestește un localnic.
„Acum, ultima dată, ne-a promis că ne dă și câte-o vacă la fiecare”, completează altul.
În 2016, același primar declara în presa locală că are de gând să amenajeze un muzeu în aer liber în Fântâna Mare, un sat care arată la fel de rău ca Tufani, uitat între șesurile locuite altădată de otomani. De fapt, se spune că și astăzi Fântâna Mare este singurul sat din România locuit 100% de populație musulmană. Și aici oamenii cară apa cu gălețile sau cu bidoanele și își mână caii, gâștele și rațele la cișmea, căci nu e chip să le astâmpere setea altfel după ce plouă. În Fântâna Mare, nici roțile căruțelor nu răzbat prin noroaie, ci doar călcătura puternică de turc dobrogean.
Celelalte sate, Movila Verde, Olteni și Independența, sunt puse la punct mai bine: cei mai mulți dintre oameni au apă în gospodării, unele ulițe sunt acoperite cu pietriș, iar trotuarul din fața primăriei este acoperit cu pavele.
Polul sărăciei
Așa cum arată, comuna Independența este mai dezvoltată decât vecinele ei. La liceul tehnologic din localitate vin să învețe aproximativ 500 de copii, cei mai mulți din satele dimprejur, care aparțin de Dobromir, Dumbrăveni și Cerchezu, alte comune în care nu s-au derulat proiecte cu finanțare europeană.
Când plouă torențial sau viscolește și ninge abundent, gospodăriile din aceste localități sunt înghițite de apă sau se scufundă în nămeți și beznă, iar regiunea, considerată polul sărăciei din Constanța, este izolată complet de restul județului. Nici administrațiile locale, nici cea județeană nu au reușit, timp de 12 ani, să scrie proiecte mari de infrastructură și să obțină finanțări europene care să desprindă satele din secolul trecut.
Actualul primar din Independența a fost ales în 2016 și spune că fondurile europene sunt singura soluție pentru ca localitatea să iasă din bezna medievală și să ofere localnicilor condiții decente de trai. Marius Ștefan a fost viceprimar înainte de 2016 și crede că cea mai mare parte din bugetul localității trebuie să meargă în cofinanțarea proiectelor susținute de Bruxelles.
A depus două proiecte, pentru un after-school și o asfaltare, dar nu e foarte optimist în privința eligibilității lor pentru că, spune el, localitatea ar fi dezavantajată de faptul că nu e traversată de un drum național, nu se află în apropierea unui aeroport sau a unei căi ferate, ori că are o populație prea mică. Garantează însă că există și bunăvoință, și hotărâre pentru accesarea banilor europeni.
Când am plecat din localitate era aproape întuneric. Am lăsat în urmă acoperișurile ascunse în fum, toaletele din lemn care se văd de la șosea, orătăniile murdare, valurile de noroaie, bordeiele luminate de lămpi, oamenii și caii cărând canistrele de apă de la cișmea. Când a revenit semnalul telefonului, am deschis iar pagina web a primăriei și, într-un soi de cinism fără margini, până la Constanța, am recitit mesajul afișat la început.
„Acest portal a fost creat pentru a vă familiariza cu realitățile economice, sociale, turistice și culturale ale comunei Independența, proiectele sale viitoare și aspirațiile comunității locale. Portalul reprezintă calea de a face cunoscute în țară și străinătate oportunitățile oferite de localitatea noastră, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a acesteia.”
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
