Am urcat muntele până la Abrud în dimineața în care se discutau aprins noile restricții de pandemie. Drumul prost, plin de gropi, e străbătut zilnic de microbuze pentru navetiști, de dubițe cu marfă și rar câte un camion. E încă iarnă, viața stă pe buza carantinei, iar la Abrud, din 22 ianuarie, s-a deschis un centru de vaccinare care acum e printre puținele unde mai sunt locuri pentru programare.

Așa că, la Spitalul Orășenesc din Abrud, un medic și un asistent, zi de zi de la 8 dimineața la 8 seara, vaccinează pe oricine s-a programat pe platformă. Cei mai mulți vin din Cluj-Napoca – 90%, ne spune medicul, laborant al spitalului, responsabil cu vaccinarea. De când a început campania de vaccinare, numai asta face. Miercuri dimineața o mai ajută o colegă, medic de familie, iar în alte câteva zile, medicul neurolog al spitalului. Dar nu pentru toată ziua. 

 

La ușa centrului de vaccinare suntem șapte la prima oră: cei mai mulți din Cluj, cineva din Alba și o singură femeie din Abrud. „La început au venit localnicii, dar nu toți, pentru că la Astra Zeneca a fost limită de vârstă”, ne-a explicat medicul de la centru, „apoi, când s-a scos limita, oamenii au rămas cam sceptici. Însă vin de la oraș, din Cluj cei mai mulți, dar și din Alba-Iulia”. O icoană mare veghează sala de așteptare. Medicul completează declarația pentru fiecare venit la vaccinare, el semnează și apoi se trece la treabă. Nu au mai avut personal și pentru triaj. Oricum, ni se spune, spitalul are deficit de personal.

Lângă spital se întinde curtea unei biserici. Cineva curăță pomii cu drujba, câinii îi latră deranjați, începe agitația zilei. Îi întreb pe localnici cum stau cu epidemia, ce zic de noile restricții, cum au trecut peste iarnă. Noi n-avem cine știe ce cazuri, suntem obișnuiți cu răcelile, trăim la munte, spun ei. Cu toate astea, în 18 martie Abrudul intra în scenariul roșu. Iar spitalul din Alba Iulia e plin. Direcția de Sănătate Publică Alba anunță că, din 4 ianuarie şi până acum, în județ s-au folosit 53.248 de doze de vaccin. Dintre care, 36.646 la prima doză, practic numărul persoanelor imunizate în judeţul Alba cu cel puţin o doză de vaccin anti-CoViD şi 16.602 – au și rapelul.

Ieri am avut 19 cazuri, 3,61 la mie, nu mai suntem în scenariul roșu”, mă informează consilierul primarului. „Dar am avut probleme după ce s-a întâmplat cu Astra Zeneca. Dacă într-o zi erau înscriși 15, 12 s-au retras de frică. Acum au reînceput vaccinările cu mai mult curaj”.

Cum se comunică restricțiile? „Postăm pe Facebook, avem pagină, dăm pe net. Care n-au net aud de la alții. Punem și câteva afișe, scoase la imprimantă”. În 26 martie nu era niciun afiș pe toată Valea Arieșului, nici în Abrud, nici în altă parte. Dar nici comunicatele de la București nu erau clar stabilite. Orașul e pe jumătate închis, ferestrele prăfuite, ușile ferecate. La Magazinul Verde se vând blugi și pantofi de plastic, dinspre rulota din piață vine miros de langoș, au început să sfârâie tigăile.

Domnul Nelu și prietenul său Alexandu își iau porția de taifas pe banca din parc. El s-a vaccinat cu prima doză, așteaptă s-o facă pe a doua. Dar colegul lui nu vrea. „La ce să mă mai vaccinez”, zice Alexandru, „am 90 de ani, nu mai are rost! Să folosească pentru altu’ mai tânăr, nu mai stricați vaccinu’ pe mine!”.

Căprioara de la Primărie

Nu multe sunt evenimentele care trezesc interesul lumii la Abrud, dar ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 18 martie s-a auzit peste tot. Trebuia să înceapă „ședința operativă”, povestea viceprimarul, când angajații i-au raportat că o căprioară pătrunsese în clădire și se adăpostise acolo peste noapte Avea cornul rupt, era rănită, mușcată de câini. Avusese un picior rupt mai demult, nu i se vindecase bine și pesemne că n-a putut fugi destul când au hăituit-o câini. 

„Dimineață, când aveam ședința operativă, ne-au sunat oamenii că avem o căprioară în Primărie. Prima dată am crezut ca e glumă, însă chiar așa era, căprioara era chiar la intrare, unde amenajăm biroul unic. Am chemat organele competente, iar căprioara a fost eliberată înapoi în sălbăticie de către paznicul de vânătoare”, relata viceprimarul. 

Cei de la ocolul silvic au văzut căprioara, au făcut „un proces-verbal de constatare” și au luat-o.

O altă știre care a făcut furori în Apuseni a fost că prin pădurile lor circulă, a fost văzută!, o pisică sălbatică. „Mare și frumoasă, cu coada lungă și blana tărcată, cum demult nu s-a mai pomenit să fie!

La începutul pandemiei, acum un an, veștile din Ciuruleasa au făcut înconjurul țării. Atunci, satul de lângă Abrud a intrat în carantină după ce 11 localnici s-au îmbolnăvit. Toată lumea s-a mirat cum a ajuns virusul să facă prăpăd în creierii munților, departe de lumea aglomerată. Satul e mic, are doar 500 de locuitori, în jurul lui alte sate și mai mici, cu 24, 25 sau 26 de locuitori.

Nu știm cum s-a întâmplat. Un viitor ginere se pare că ar fi venit în familie, după ce ar fi stat 15 zile la Deva, izolat. El înainte ar fi lucrat pe un vapor de marfă, în Japonia”, ne spunea primarul de atunci. Acum, în Ciuruleasa, nu mai e focar.

Doamna Măriuca s-a vaccinat pentru că lucrează la Primăria de aici. În luna mai se fac din nou alegeri, pentru că primarul lor s-a făcut deputat, iar vicele interimar. Nu, spune ea, nu avem cazuri de boală, dar nici oameni nu prea mai avem, pentru că majoritatea tinerilor au plecat. Au plecat din țară.

Pâine și cupru

În timpul crizei din 2008, la Abrud, șomajul ajunsese la 93%. Prețul cuprului la Bursa de la Chicago căzuse brusc, iar asta a pus Abrudul la pământ. Acum lucrurile stau mai bine, deși șomajul este cel mai mare dintre orașele din zonă: 6,6%. Minele de cupru funcționează, au peste 600 de angajați. S-a mai deschis o fabrică de volane de mașini, ne spune consilierul primarului și se așteaptă mai mulți investitori.

Au câteva mari proiecte, din fonduri guvernamentale și europene, care vor fi demarate anul acesta. Asfaltarea unor străzi, reabilitarea spitalului, a centrului pentru vârstnici, iar din fonduri europene va fi reamenajat centrul orașului cu o zonă pietonală, precum și o clădire istorică împreună cu biserica unitariană. Intră în reabilitare și biserica reformată.

Istoria trece pe la farmacie

Dacă întrebi, în Abrud, de când e cutare clădire sau biserică, ești trimis la Farmacie. „Mergeți la farmacie, acolo vă spune”.

Farmacistul Kopenetz Lorand Marton este consilier local, președintele unei asociații culturale maghiare, epitrop pentru două biserici, pasionat de istoria orașului, face și serviciul de „ghid” când are vreme. Știe istoria clădirilor și a bisericilor din oraș, a descoperit-o învățând singur. A căutat documente, fotografii, inscripții și oameni care să-l ajute. Merge la conferințe și întâlniri internaționale pe teme de turism cultural și este convins că-n Apuseni, acum, istoria este aur curat. Scrie proiecte de finanțare, caută ajutor, face tot ce poate.

În mănunchiul de clădiri și turle care împung cerul dimineții de martie, se adună o mie de ani de istorie. Lorand începe cu povestea clădirii în care are farmacia. E din secolele 14-15. Pe zidurile cercetate de specialiști se văd locurile de „probă” ca niște răni din care s-a recoltat țesut pentru laborator. Straturi-straturi de tencuială și var. Ancadramente de piatră care seamănă cu cele de la universitatea din Cracovia, și blazonul familiei Bathory. Un monument funerar în piciorul porții. Trepte de piatră recuperate. Farmacistul povestește înflăcărat cum a recuperat casa și cum a descoperit fiecare bucățică din ea. El este epitrop pentru biserica reformată, care a fost distrusă la revoluția din 1848, refăcută după patruzeci de ani, gata de o nouă renovare astăzi. Lipită de ea, este o construcție auxiliară, un fel de „spațiu parazit”, obișnuit la biserici, pentru că așa își făceau banii necesari întreținerii. Și aceste anexe vor intra în reabilitare. La biserica Romano-Catolică a ajuns epitrop de nevoie, a fost rugat și în cele din urmă a acceptat. Pentru ea a făcut proiect de studiere în vederea reabilitării, cu profesioniști, pentru că este un adevărat monument de patrimoniu.

Lorand Kopenetz imaginează proiecte care să scoată orașul lor din amorțire. „Tirolul Apusenilor ar putea fi”, zice el. „Nu multe, două-trei pensiuni, dar frumoase, cu arhitectură tradițională, cu mușcate la ferestre, câteva cafenele de efect, un centru pietonal și bisericile renovate, asta ar fi aur curat. Termopanizarea nu aduce turismul cultural, istoria locală, care ar trebui învățată și la școală, insuflată copiilor și exploatată, asta ne-ar ajuta. Avem biserici construite la 1200 și ceva, un trecut roman, european, comori pe care alții nu le au. Orașul a fost făcut de sași, de germanii care se pricepeau la minerit, apoi au venit maghiarii și românii. Sub noi e un oraș roman. Aici avem straturi-straturi cu aproape toată istoria Europei. Trebuie doar să știm să o punem în valoare. Am fost la o conferință la Budapesta, cu oamenii din turism. Au zis: voi aveți o oportunitate extraordinară, se fac autostrăzile, vor veni turiștii, nu stați pe loc, că vă iau alții banii de sub nas!”.

Aici”, ne arată Lorand colțul unei case în stil rococo, „era o cafenea frumos amenajată, Gold Café. Cu fotografii vechi, de pe vremea minelor de aur, o splendoare. La cafeneaua asta a fost și fata lui Victor Orban când a venit în excursie cu liceul. Acum s-a închis, proprietarii au plecat în Germania.”

Orașul merge după pâine și lapte, aleargă spre școală, vânzătorii scot lădițele cu fructe la ușă, cineva ascultă muzică din mașină, cu ușa deschisă. „E greu să repornești motoarele. Avem strada tăbăcarilor”, se plânge Lorand, „dar nu mai avem niciun tăbăcar! Nu găsești o tăbăcărie în tot Ardealul! Eu sunt vânător, am podul plin de piei și degeaba! Nu va fi simplu, dar ce trebuie să facem, trebuie să facem!”

Primăvara răsare hârtia igienică

Se crapă de primăvară și încă n-a dat frunza. Golașe, câmpurile lasă la vedere gunoaiele care însoțesc drumul, șanțurile, malurile. Fără verdeață, se vede totul mai bine prin curțile pline de acareturi, fierătanii, obiecte adunate. De-a lungul râului Arieș, toate malurile sunt ticsite de gunoaie.

Apele lui de culoarea smaraldului abia se strecoară printre tone de hârtie, cârpe, pungi, peturi. Ca niște flamuri zdrențuite flutură în ramurile de sălcii, haine, pungi, de toate. Nicăieri nu vezi altceva, parcă o hazna, o groapă de gunoi s-ar fi revărsat peste munte.

Pe lângă o frumoasă cascadă de unde este adusă apă de izvor la o fântână improvizată, s-a amenajat un popas. Cu un urs imens sculptat din lemn, care rânjește în două labe, din capul lui pornește un catarg, iar lângă animal, de parcă nu era de-ajuns, o inimă enormă stă bine înfiptă, cât să încapă un om în ea, la poză. Așa începe-n Apuseni turismul cultural.


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.