REPORTAJ VIDEO Marea relaxare care a eliberat oculta mondială din români

Data:

spot_img

În Piața Centrală din Alexandria, reședința județului Teleorman, sute de oameni au ieșit la cumpărături de la primele ore ale dimineții – Foto: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman

Ziua marii eliberări a fost, în aproape județele din țară, ziua în care toate conspirațiile despre coronavirus au ieșit la soare și s-au putut face auzite. Mii de români declară, fără îndoieli, că nu există niciun virus nou, de vreme ce în jurul lor nu au văzut, întâlnit sau schimbat impresii cu un bolnav de COVID-19.

Astfel, în „ziua marii eliberări”, mulți români au profitat de vremea frumoasă și au socializat cu vecinii sau cu prietenii pe care nu i-au mai văzut de ceva vreme, despre principalele teorii ale conspirației, care s-au putut coace lent în timpul stării de urgență.

Mulți n-au purtat nici măcar mască, pentru a demonstra validitatea teoriei pe care o susțin, folosind ca argument propria conduită. Alții poartă o singură mască de când a început pandemia și, dacă îi întrebi de ce fac asta, ei spun că singurul motiv pentru care poartă masca e să nu fie amendați și strigă în gura mare că nu au bani pentru măști și mănuși de unică folosință.

Bucureștiul, între antivacciniștii relaxați și asimtomaticii speriați

În prima zi a stării de alertă, Bucureștiul s-a umplut de oameni. Cum văd ei criza pe care o traversăm?

Cei mai mulți dintre cetățenii intervievați de Epoch Times au fost de părere că starea de urgență a fost necesară, că măsurile restrictive, deși îmbunătățibile, se impuneau și au opinat că lipsa de prevedere și prea multă „relaxare” vor duce la înrăutățirea situației.

Alții însă vorbesc despre conspirațiile „ocultei mondiale” și despre doctori „nebuni si nesimtiți”.

YouTube video
Video: Epoch Times

Ziua eliberării conspirațiilor în Teleorman: “Străinii face speculații și dă virusul unde e lume multă. Pe noi, proștii și amărâții, ne lasă, n-are ce ne lua…”

În ziua “marii eliberări”, Alexandria, reședința județului Teleorman a căpătat pentru prima dată, după mult timp, tonus…

Oameni de toate vârstele au circulat fără griji, au uitat că trebuie să păstreze distanța și s-au bucurat de ziua în care n-au mai avut obligația de a completa declarații pe propria răspundere pentru a ieși din casă. Au socializat, au făcut cumpărături și au avut sentimentul ciudat că dificultățile de până acum au luat sfârșit.

YouTube video
Video: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman

Desigur, mulți dintre ei nu cred în existența virusului, dar cred că statul poate da amenzi abuzive, doar pentru a poza că îi pasă de cetățenii lui. În general, oamenii din Teleorman nu par a se teme de viruși. Ei cred, însă, cu tărie, că există niște “jocuri”, niște “speculații” în subteran, care pot explica dorința statului român de a-și ști cetățenii în izolare.

Chiar pe centrul Alexandriei, o bătrână așteaptă pe cineva. Are multe sacoșe la picioarele ei și e foarte firavă, astfel că nu pare a putea duce singură bagajul. O altă bătrână se apropie de ea. Sunt vecine și vin zona Olteni. A ajuns la Alexandria să cumpere de-ale gurii și se pregătesc să plece spre casă, unde le va duce o “mașină mică”.

În așteptare, le-am întrebat dacă se tem de noul virus. Aproape că le-am făcut să râdem. Ele nu cred în viruși. Cred, însă, în speculațiile străinilor, care aruncă viruși acolo unde e și mâncare. De aceea, bătrânele, deși au o vârstă respectabilă, nu se tem absolut deloc. Pentru că ele știu un “secret”: noi suntem amărâți și săraci, iar virusul îi caută pe cei care au ce să mănânce.

YouTube video
Video: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman
YouTube video
Video: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman

În piața din Alexandria e vacarm. Oamenii cumpără tot ce pot, iar piețarii sunt fericiți cu adevărat, după multă vreme. O doamnă care vinde flori ne spune că ei îi place și să stea acasă, și să muncească, dar preferă, în mod evident, să aibă bani de mâncare. Totuși, ea nu crede că virusul a ajuns la noi. (Carmen Dumitrescu, Liber în Teleroman)

YouTube video
Video: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman

Reșițenii primiți cu lalele în prima zi de relaxare

Deși se credea că parcurile și muzeele vor fi luate cu asalt chiar din prima zi în care autoritățile au relaxat măsurile de prevenție privind pandemia de coronavirus, reșițenii nu s-au înghesuit să iasă în aer liber.

La Muzeul Locomotivelor cu abur sunt doar 2-3 vizitatori, de regulă părinți sau bunici ieșiți să-i plimbe pe cei mici, sau iubitorii de natură care fac aici un popas de aer curat. Și culeg soc, pentru socată…

Unul dintre reșițeni, venit cu bicicleta, chiar a acceptat să ne dezvăluie și nouă rețeta sa de socată, rețetă pe care o respectă de zeci de ani.

Nici în parcul cu arborii de lalele nu este multă lume, tot părinți și bunici cu prichindeii scoși la ”o gură de aer curat”.

Majoritatea înțeleg și acceptă să-și acopere gura și nasul, cu măști ori alte mijloace și spun că, deși e relaxare, oamenii trebuie să continue să fie cu mare băgare de seamă și să acționeze responsabil.

Pe lângă copacii cu lalele (Liridendronum Tulipifera) care înfloresc fix acum, la început de mai, reșițenii își răsfață nepoțeii și respiră o gură de aur curat pe băncuțele din parc. Printre măștile care, acum, le acoperă jumătate de față… (Cristi Franț, reșița.ro)

YouTube video
Video: Cristi Franț, Montaj: Leica Alexandru, reșita.ro

Muzeele din Timișoara s-au deschis! Ce reguli au de urmat vzitatorii

Muzeele din Timișoara au fost deschise, vineri dimineața. Cele mai vizitate, Muzeul Satului Bănățean și Muzeul de Artă, sunt pregătite de oaspeți, dar au institut reguli clare, atât pentru vizitatori, cât și pentru angajați.

La Muzeul Satului Bănățean au fost create culoare speciale. Astfel, vizitatorii intră pe partea dreapta, fac turul ”satului” și ies pe partea stânga. Aleile care se întretaie sunt blocate, astfel că acest circuit oprește intersecția celor care intră și a celor care ies. La intrare, angajații sunt pregătiți să măsoare temperatura oaspeților. Limita, așa cum a anunțat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru situații de urgență, este de 37,3 grade Celsius.

YouTube video
Video: Paul Stănescu, Banatul azi

Sunt deschise doar 4 gospodării: cele din Chizitău, Căvăran, Rmânească și Slovac din Nădlac. În curtea caselor vechi pot intra maximum 3 persoane, iar în interior câte una. Aici stau de veghe supraveghetori care au grijă ca regulile să fie respectate. Deși este un muzeu în aer liber, toți trebuie să poarte măști, fie că vorbim despre angajați ori vizitatori.

În zoa zero a Timișoarei, în Piața Unirii, Muzeul de Ară și-a deschis și el porțile. Și aici sunt reguli stricte. Toți angajații poartă mască și nimeni nu intră în muzeu fără acest echipament de protecție. În cazul în care un vizitator a pierdut sau a uitat de mască, va primi una din partea instituției de cultură.

Toate expozițiile de aici sunt deschise. Însă într-o încăpere nu pot intra decât maximum 3 persoane și trebuie menâinută distanțarea socială. (Paul Stănescu, Banatul azi)

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

Secțiunea pentru atașamente
spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related