REPowerEU, un nou plan european pentru eliminarea dependenţei de gazul şi petrolul din Rusia. 1,3 miliarde de euro pentru România

Data:

spot_img

REPowerEU este un nou plan european, conceput şi menit pentru a elimina treptat, dar integral, dependenţa statelor europene de gazul şi de petrolul din Rusia, pentru ca Europa să nu mai fie vreodată victima şantajului acestui benzinar obraznic şi bătăuş care e Federaţia Rusă.

Potrivit acestui plan, fiecare stat membru UE poate adăuga încă un capitol în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care poate conține investiții în următoarele domenii care să permită eliberarea de povara importurilor din Rusia.

Planul REPowerEU conţine măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a se atinge independenţa energetică a Europei.

Citește și: Restricții de circulație pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea (presshub.ro)

Măsuri pe termen scurt

Pentru consumatorii vulnerabili și IMM-uri pentru a-i ajuta să treacă cu bine de iarnă: ne referim aici la investiții punctuale pentru reducerea consumului de energie, spre exemplu:

  • izolare termică a clădirilor,
  • montare de panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor,
  • consolidare a clădirilor
    Continuarea, în Argeșul Online

FOTO European Commission
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Argeșul Online
Argeșul Onlinehttp://argesulonline.ro
Site de presă înfiinţat în 2018, neînregimentat politic în niciun fel, care pune accent pe chestiunile serioase, fără nicio concesie tabloidizării. Acoperim în principal judeţul Argeş, dar avem şi secţiuni de ştiri naţionale şi internaţionale. Deocamdată, suntem singurii din Argeş care avem şi secţiune în limba engleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...