Reprezentanții unei fundații din Botoșani, acuzați de trafic de minori și exploatarea prin muncă | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a cinci persoane cercetate pentru trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, unul dintre aceștia fiind urmărit penal și pentru infracțiunea de împiedicarea exercitării libertății religioase.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – 2024, una dintre persoane, administrator al unei fundații din municipiul Botoșani, ar fi recrutat persoane minore, beneficiare ale unor măsuri de ocrotire, pe care le-ar fi adăpostit într-un centru rezidențial aparținând fundației, în scopul exploatării prin muncă, dar și pentru obținerea și folosirea în interes propriu a unor donații (cu precădere din străinătate) constând în sume de bani și bunuri.

Citește și: Prietena Chinei și a lui Adrian Năstase nu mai lucrează la Directoratul Național de Securitate Cibernetică

Probele administrate au relevat că, atât persoana cercetată, în mod direct, cât și alte persoane (angajați ai fundației), ar fi aplicat față de cinci persoane vătămate minore, rele tratamente constând în agresiuni repetate fizice și psihice, exploatarea prin muncă, în mod forțat, constrângerea minorilor să stea în genunchi timp de cinci până la opt ore), punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.

Totodată persoana cercetată, folosindu-se de autoritatea pe care o avea față de victime (instituționalizate în cadrul fundației) le-ar fi obligat să ia parte, de mai multe ori pe săptămână, la serviciile religioase ale cultului bisericii din care face parte și să îndeplinească anumite acte religioase legate de exercitarea acestui cult.

În cazul în care minorii ar fi refuzat, ar fi fost supuși unor agresiuni fizice și psihice.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Două surse, date diferite despre votare: nu coincid în 38,64% din cazuri | Analiză Expert Forum

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...

Constructorul WeBuild a blocat Drumul Expres Brăila-Focșani, la final de licitație | De Brăila

Compania italiană WeBuild a blocat proiectul Drumului Expres Brăila-Focșani,...