Republica Moldova mai face un pas spre aderarea la Uniunea Europeană

Data:

spot_img

Plenul Parlamentului European au adoptat joi o rezoluție în care solicită acordarea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.

Rezoluția a fost inițiată și negociată de eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE/PNL).

„Republica Moldova este la fel de importantă pentru securitatea și stabilitatea Uniunii Europene cum este și Ucraina. Toată Europa a văzut acest lucru în ultimele luni, odată cu declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Autoritățile și cetățenii Republicii Moldova au acționat în spirit european și au oferit hrană, adăpost și îngrijire medicală sutelor de mii de refugiați ucraineni care au intrat în țară fugind din calea războiului.

De aceea, obiectivul meu a fost de la început ca tot ceea ce Parlamentul European îi oferă Ucrainei în materie de perspectivă europeană să îi ofere și Republicii Moldova. Din acest motiv, am inițiat această rezoluție și am negociat-o cu celelalte grupuri politice din Parlamentul European”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

Rezoluția prevede și integrarea Republicii Moldova la Piața unică a Uniunii Europene. Avantajele economice și sociale sunt evidente: prin accesul la Piața unică, produsele moldovenești vor putea fi exportate liber pe piața europeană, vor veni mai mulți investitori din Uniunea Europeană în Republica Moldova, vor apărea noi locuri de muncă.

Totodată, cetățenii din Republica Moldova se vor bucura de standarde de calitate ale produselor la fel ca standardele de calitate din țările Uniunii Europene. Un alt punct al rezoluției îl reprezintă creșterea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru autoritățile de la Chișinău și cetățenii Republicii Moldova.

Citește și: Capacitatea României de stocare a gazelor naturale mai este o garanție de securitate energetică?

Autoritățile moldovenești și oamenii de rând au făcut și fac în continuare eforturi financiare uriașe cu gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Mai mult, țara este afectată economic de criza generată de pandemia de COVID-19 precum și de criza prețurilor la energie declanșată artificial de Gazprom.

Parlamentarii europeni mai propun înființarea unui Grup de Suport pentru Republica Moldova, asemănător cu grupul de suport creat pentru Ucraina. ”Prin înființarea acestui grup, am crește personalul UE în Republica Moldova care să ofere mai mult sprijin tehnic și administrativ autorităților de la Chișinău.

Acest sprijin este foarte important mai ales acum, în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană”, susține eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Rezoluția privind acordarea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova este susținută de marea majoritatea a grupurilor politice din Parlamentul European.

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...