Responsabilitățile și impactul portofoliului Roxanei Mînzatu în noua Comisie Europeană

Data:

spot_img

Roxana Mînzatu a fost numită în funcția de Vicepreședinte Executiv pentru Oameni, Competențe și Pregătire. Portofoliul, deși acoperă domenii importante precum drepturile sociale și educația, nu include competențe extinse la nivelul UE, astfel încât influența sa reală rămâne limitată.

Este pentru prima dată când funcția de vicepreședinte executiv al Comisiei este ocupată de un român. Roxana Mînzatu (din formațiunea europarlamentara Socialiști & Democrați) va fi comisară pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie.

Ulterior, comisia von der Leyen propusă trebuie să primească 361 de voturi în Parlamentul European.

În cazul Roxanei Mînzatu, portofoliul său, deși semnificativ prin temele acoperite (drepturi sociale, educație, locuri de muncă), nu include domenii în care Uniunea Europeană are competențe extinse. De aceea, chiar dacă titlul de vicepreședinte executiv este prestigios, puterea reală a funcției depinde de influența specifică a portofoliului său.

Foști membri ai Parlamentului European, precum Alin Mituța și Dacian Cioloș, consideră că, deși portofoliul este mai slab comparativ cu altele, acesta ar putea câștiga importanță în viitor.

Sursa foto: SITE/ Comisia Europeană

Care vor fi responsabilitățile Roxanei Mînzatu în calitate de Vicepreședinte Executiv

În scrisoarea oficială a Ursulei von der Leyen adresată Roxanei Mînzatu, președinta Comisiei Europene a specificat ce îndatoriri va avea Mînzatu în mandatul ei de Vicepreședinte Executiv pentru Oameni, Competențe și Pregătire.

Conform scrisorii, Mînzatu va colabora strâns cu Ursula von der Leyen și cu Comisarul pentru Buget, Antifraudă și Administrație Publică pentru a dezvolta un buget UE pe termen lung mai adaptabil și pentru a crea o platformă mai ambițioasă pentru investiții. În plus, Mînzatu va sprijini țările candidate în pregătirea aderării la Uniunea Europeană și va contribui la atingerea obiectivelor climatice stabilite pentru 2030 și la obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050. 

Printre responsabilitățile sale se numără și vizite regulate în actualele state membre UE, atât în zone urbane, cât și în zone rurale, pentru a spori vizibilitatea proiectelor europene și pentru a combate dezinformarea.

Roxana Mînzatu va contribui, totodată, la reducerea obligațiilor administrative cu cel puțin 25% și cu cel puțin 35% pentru IMM-uri.

În calitate de responsabilă pentru drepturile sociale, locuri de muncă, competențe și educație, Mînzatu va lucra la transformarea industriilor și societății, completarea Pieței Unice și livrarea de locuri de muncă de calitate, mai multă egalitate și reducerea sărăciei. 

Vicepreședinta va facilita, de asemenea, recunoașterea competențelor și calificărilor profesionale ce vor fi recunoscute în toate țările europene, asigurând astfel că sunt acceptate uniform. Totodată, Mînzatu va colabora la implementarea Fondului Social European, Fondului Social Climatic și Garanției pentru Copii, dar va moderniza digital și coordonarea securității sociale și programele Erasmus+.

De asemenea, vicepreședinta va dezvolta strategii pentru investiții, pentru învățământul profesional și tehnic, va îmbunătăți condițiile de muncă ale profesorilor și va sprijini migrarea legală pentru atragerea muncitorilor talentați în piața muncii din UE, conform cerințelor din scrisoarea Ursulei von der Leyen

Care este importanța portofoliului pe drepturi sociale al Roxanei Mînzatu

Conform lui Alin Mițuța, fost europarlamentar REPER, funcția de vicepreședinte executiv a Roxanei Mînzatu are o importanță strategică pentru România, dar portofoliul său este mai puțin influent comparativ cu altele la nivel european.

„Acest portofoliu, deși poate suna bine, e slab întrucât nu e acoperit de competențe la nivel european”, subliniază Mituța pe pagina sa de Linkedin.

Fostul europarlamentar REPER realizează o listă indicativă cu portofoliile în funcție de greutatea lor:

  • Portofolii premium (UE are competențe extinse, domeniul e prioritar): piață internă, concurență, extindere, economie, digital.
  • Portofolii importante (UE are anumite competențe, domeniul nu e prioritar): agricultură, coeziune, migrație/interne, tranziție ecologică, comerț, buget, energie, justiție, transport, pescuit.
  • Portofolii slabe (UE are competențe limitate sau nu are competențe, domeniul e relevant): apărare, social/locuri de muncă/locuire, sănătate, servicii financiare, ajutor umanitar
  • Portofolii foarte slabe (UE nu are competențe/portofoliul e inventat): multilingvism, inovație, egalitate, „Mediterana”, „politică climatică internațională”, concluzionează Alin Mituța. 

În schimb, Dacian Cioloș, fost premier și europarlamentar, consideră că portofoliul, deși relativ slab, va avea o greutate mai mare în anii ce urmează.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Carmen Prodan
Carmen Prodan
Studentă în ultimul an la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a fost asistent manager pentru numeroase evenimente culturale și a contribuit la diferite publicații atât în liceu, cât și în facultate. Între 2022-2023, a fost studentă Erasmus la Sciences Po Bordeaux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related