Rețeaua corupției din Ministerul Agriculturii

Data:

Un exemplu de militarizare coruptibilă în cadrul unui minister. Conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA), ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu – fost polițist -, ar fi orchestrat o rețea de trucat concursuri de angajare, om de încredere al său fiind „Jimmy” Andrei Cristian Răducan, un alt fost polițist pe care îl adusese în minister, cu câteva luni înainte, pe post de director.

DNA susține că, înainte de concursuri, „Jimmy” dezvăluia pilelor subiectele de la examen. Una dintre cele patru persoane favorizate de această schemă penală era un fost ofițer STS.

Cariera în administrație a lui „Jimmy” și a soției sale sunt legate întrutotul de Chesnoiu: atât el, cât și soția sa s-au angajat, în 2017-2018, la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, în mandatul de director general al lui Chesnoiu la conducerea acestei instituții.

Citește și: VIDEO Procurorul Bogdan Pîrlog despre votul din CSM: „O încălcare a legii care ridică probleme penale”

„Jimmy” nu a putut fi contactat – o colegă ne-a declarat că a intrat în concediu medical săptămâna trecută, atunci când G4Media.ro i-a dezvăluit rolul în rețeaua anchetată de DNA. Adrian Chesnoiu nu a răspuns întrebărilor.

Continuarea în G4 MEDIA


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cîrstoiu Suveică | Revista22

Cîrstoiu Suveică este după chipul și asemănănarea politicienilor, are...

Urmăriți internațional, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...

Sprijin pentru transformarea digitală a ONG-urilor | Săptămâna Online

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator...