Rețete medicale false pentru obținerea ilegală de fonduri. Ce pedepse au primit vinovații | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Rețete medicale false pentru obținerea ilegală de fonduri. Ce pedepse au primit vinovații în urma procesului care a durat aproape cinci ani?

Două persoane s-au ales cu pedepse cu suspendare, iar într-un alt caz s-a dispus încetarea procesului penal din cauza decesului persoanei implicate. Procesul a durat aproape cinci ani, iar sentința nu este definitivă.

Citește și: DNA: Coldea și Dumbravă sunt interesați de consiliere în dosarele lui Alexander Adamescu și Emil Tufan

Este vorba de un caz descoperit de cei de la Casa Asigurărilor de Sănătate, care a ajuns mai apoi în atenția polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă tribunalul Botoșani.

Medicul de familie ar fi eliberat sute de reţete gratuite

La final, trei persoane și două firme implicate au fost inculpate. Printre cei trimiși în judecată s-a aflat și medicul de familie Beatrice Anca Irimia, care a decedat în toamna lui 2020 în urma unui infarct.

O altă tânără aflată în anturajul ei – Ionela Raluca Andronic, și soțul medicului de familie, Dumitru Irimia, lista inculpaților fiind complată de cele două firme implicate în aceste decontări ilegale respectiv Happy Med Center SRL și Mady Farmvit SRL.

Citește și: Cum a dispărut averea primarului din Mangalia după ce a început o anchetă a DNA

Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2016-2017, când medicul de familie ar fi eliberat sute de reţete gratuite pe numele unor copii din sat, pentru presupuse afecţiuni medicale neurologice, fără ca pacienţii să ştie ceva.

Ulterior, reţetele medicale ajungeau la farmacia Mady Farmvit SRL din comună, controlată de Raluca Andronic.

Majoritatea copiilor din comună „aveau” afecțiuni neurologice

De aici, reţetele erau introduse în sistem, ca şi cum ar fi fost onorate, după care farmacia solicita Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS) decontarea acestor servicii.

Numărul mare de reţete gratuite pentru copii a atras atenţia celor CAS (Casa de Asigurări de Sănătate), care au dispus efectuarea unor verificări.

Aşa s-a descoperit că majoritatea copiilor din comuna Drăguşeni sufereau de afecţiuni neurologice, iar unui bebeluş în vârstă de numai patru luni îi fuseseră recomandate antibiotice injectabile.

Realizând că ar putea fi vorba de o fraudă, cei de la CAS (Casa de Asigurări de Sănătate) au sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Continuarea în Monitorul de Botoșani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...