Egregora: Comoara pierdută. Andrei Chiriac anunță reluarea filmărilor pentru serial

Data:

spot_img

Andrei Chiriac anunță reluarea filmărilor pentru serialul „Egregora: Comoara pierdută”, un proiect plin de pasiune și mister ce promite să redeschidă portalul către istoria și legendele fascinante ale României.

În timp ce prima premieră a serialului a avut loc în toamna anului 2022 și a fost un real succes, reluarea filmărilor în primăvara acestui an adaugă o notă proaspătă acestei epopei fascinante.

De la vis la realitate: drumul „Egregora”

De la o simplă idee destinată copiilor în 2007, până la un proiect de amploare ce explorează tainele istoriei și spiritualității, serialul TV „Egregora” s-a metamorfozat într-o ecranizare ce vrea să aducă la lumină conexiunile dintre diversele civilizații, inclusiv cea dacică.

Inspirat de scuturile descoperite la Cetatea Piatra Roșie din Hunedoara, Chiriac sugerează existența unui Ordin al Dragonilor, conturat subtil în povestea serialului. „Egregora” a evoluat într-o veritabilă odisee cinematografică în 2009, fiind un film de epocă plin de fantezie.

Serialul aduce în prim-plan o perspectivă inedită asupra istoriei României, începând cu epoca lui Vlad Țepeș și explorând evenimente și personaje notorii din trecutul țării noastre și nu numai.

Mereu am crezut în importanța de a pune în valoare bogăția culturală autohtonă și de a oferi publicului român o alternativă inspirată din legende și mituri locale. Un fel de imbold sau o deschidere a apetitului pentru înțelegerea istoriei țării noastre către noile generații.” , explică regizorul Andrei Chiriac.

Descoperirea comorii adevărate

Conceptul „Egregora” se dezvăluie ca o entitate psihică emanată din conștiința colectivă, ilustrând setea umană comună pentru aventură și mister.

Prin intermediul a nouă orfani, povestea se desfășoară ca o călătorie spectaculoasă, cu scopul de a descoperi comoara pierdută a regelui Decebal și secretele moștenite de la civilizația dacică, preluate din întelepciunea pierdută a Atlantidei și Agartthei. Andrei Chiriac descrie Egregora ca ”o metaforă pentru călătoria sufletului și o poveste despre dragoste frățească, transformare și auto-descoperire”.

” În serial surprindem într-adevăr această călătorie înspre găsirea comorii pierdute, o comoară materială, cea negăsită de romani acum 2000 de ani, dar și una spirituală, care ascunde un secret ce ar putea schimba percepția asupra lumii.

Filmul ascunde, în fapt, teorii și direcții iluminatoare prin care încerc să ofer privitorului, în cele din urmă, cheia spre adevărata comoară. Egregorul, deși am ales ca titlul să fie puțin romanțat, este un concept, o învățătură și un dar pe care doresc să-l cercetez și conturez în această creație cinematografică.”

Un drum plin de obstacole

Serialul beneficiază de o distribuție impresionantă, inclusiv Daniel Nuță, Eduard Trică, Maia Morgenstern , Ştefan Velniciuc, Ramona Bădescu și alții.

Cu filmările în desfășurare din 2018, „Egregora” a avut parte de provocări și întreruperi datorate pandemiei și bugetului restrâns, dar cu determinare și pasiune, 23 de zile de filmare au dus la crearea a două ore de conținut captivant.

După o pauză determinată de multe obstacole, echipa din spatele acestui proiect ambițios, condusă de regizorul, scenaristul și producătorul, Andrei Chiriac, pregătește să ducă mai departe această poveste fascinantă.

„Scenariul a fost redactat surprinzător de repede, însă provocările financiare au făcut ca drumul către filmări să fie lung și plin de provocări.

În ciuda acestor provocări, pasiunea mea către arta cinematografică și dorința de a contura acest proiect au rămas neschimbate. Și iată, în urma unui efort susținut și a sprijinului constant al celor implicați, proiectul „Egregora” se pregătește să intre într-o nouă etapă a filmărilor.”, povestește regizorul.

Apel la aventură și susținere

Andrei Chiriac, cu experiența sa vastă și dedicarea față de proiect, își propune să ofere publicului nu doar un serial captivant, ci și o oglindă a culturii și istoriei românești. Filmul este conceput să aibă 3 sezoane, fiecare a câte 12 episoade.

Andrei Chiriac dezvăluie că financiarul rămâne un aspect crucial: ”Proiectul are nevoie de sprijin pentru a se dezvolta în toată amploarea sa. Producția nu este doar o poveste fascinantă, ci și un efort colectiv de reconstituire a unor epoci și locuri de-a lungul țării. Costumele și decorurile trebuie să reprezinte cât mai fidel contextul istoric și cultural al poveștii. Avem extrem de multe locații, multă lume implicată, ceea ce înseamnă costuri pe măsura unui proiect de asemenea anvergură.”

Cu o echipă dedicată și o poveste captivantă, „Egregora: Comoara pierdută” promite să devină un reper în cinematografia autohtonă. Invităm cu căldură toți iubitorii de film să urmărească cu atenție această călătorie epică în inima istoriei românești și să ia în considerare oportunitatea de a contribui la acest proiect remarcabil. Mai multe informații despre „Egregora: Comoara pierdută” pot fi găsite aici, într-un univers cinematografic ce promite să deschidă porți către trecutul și misterul României.

Urmărește unul dintre interviurile în care regizorul Andrei Chiriac vorbește pe larg despre proiectul ”Egregora: Comoara pierdută”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related