Revoluția din 1989 a fost momentul când mii de români au luptat pentru eliberare. În București o dramă personală se desfășura într-un colț tăcut dintr-o garsonieră, sub cerul care începuse să devină roșu din cauza focurilor de armă.
Era o noapte de 22 decembrie când Petru Stoiciuc, un bărbat simplu, dar cu o iubire imensă pentru fiul său, a aflat că pierduse totul. Că a pierdut un vis, că a pierdut speranța unui viitor alături de băiatul său. Că viața lui se schimbase pentru totdeauna, într-o noapte când gloanțele au lovit un tânăr soldat, pus să apere ceva ce nu mai putea fi apărat, de un inamic pe care nimeni nu îl vedea.
Petru Stoiciuc avea 40 de ani în acea perioadă, iar viața sa era una dedicată muncii și familiei. Era dulgher şi a fost detaşat de Partidul Comunist la Casa Poporului, iar fiul său, Marcel, un tânăr și entuziast subofițer, urma să-și construiască o carieră în armată. Se întâlneau destul de des, având locuri de muncă apropiate, iar București le devenise un teren familiar. Petru știa că fiul său, care făcuse școala de subofițeri la Sibiu, fusese detașat la o unitate militară în capitală și își îndeplinea datoria la Garda de Onoare, unitatea destinată cu primirea oficialităților.
La sfârșitul lui decembrie 1989, tatăl își aduce aminte, în mod aproape ritualic, de întâlnirile lor de seară, de momentele în care se plimbau prin oraș și își povesteau visurile și speranțele.
„Ne întâlneam destul de des, mai ales că eu aveam închirată o garsonieră în apropiere. Așa că pe 17 decembrie, după ce m-am plimbat cu el prin oraș, am mers la unitatea mea, iar el la a lui. Mi-am spus că ne vom mai întâlni”, își amintea Petru, cu glasul tremurând.
Acelea au fost ultimele clipe de liniște din viața sa, ultimele clipe în care nu știa că va urma o pierdere de neconceput. Din 17 decembrie nu s-a mai întâlnit cu fiul său. Luni, pe 18 decembrie, deja auzeau zvonuri despre conflictele din București. Petru, fiind concentrat la Casa Poporului, nu înțelegea încă gravitatea situației.
„În unitate se vorbea despre împușcături, despre revoluție, dar noi nu aveam de unde să ne informăm. Am continuat să lucrez acolo, dar în sufletul meu, simțeam că ceva nu e în regulă. Eram îngrijorat, mi-era frică pentru fiul meu”, povestește cu o adâncă durere în glas. Se întreba dacă fiul lui este în siguranță, dacă este la unitate, dacă a reușit să se ascundă sau dacă a fost prins în mijlocul revoltei.
Întregul material și video, în Monitorulbt.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Monitorul de Botoșani)
