Revoluție cu bani europeni în traficul din Focșani

Data:

spot_img

Focșaniul va avea 50 de km de piste pentru biciclete, trotuare generoase pentru pietoni, benzi unice pentru transportul public, staţii de transport public inteligente și sensuri unice grație fondurilor europene, un proiect de peste 73 milioane lei. Deocamdată a fost semnat contractul de finațare și urmează desemnarea prin licitație a constructorilor care vor face lucrările. Licitațiile sunt în prag de atribuire. Termenul oficial pentru finalizarea lucrărilor este finalul anului 2022.

Sensuri unice și 50 de kilometri de piste de bicicletă

Proiectul prevede benzi dedicate transportului public pe arterele rutiere Bd. Unirii, Bd. Independenţei, Str. Cuza Vodă, Str. Bucegi, Str. 1 Decembrie 1918 şi Str. Anghel Saligny. De asemenea, vor fi sensuri unice de circulaţie pe următoarele artere: Bd. Unirii, Bd. Independenţei (dus), Str. Cuza Vodă, Str. Bucegi (întors). Autoritățile au inclus în plan și două puncte sensibile care lipsesc în acest moment, și anume introducerea unor sensuri giratorii în intersecţiile Bd. Bucureşti – Calea Munteniei şi Str. Revoluţiei – Calea Munteniei, unde au loc frecvent accidente și ambuteiaje. Proiectul prevede realizarea a nu mai puțin de 50 de kilometri de piste de biciclete.

„În municipiul Focşani vom realiza 50 de km de piste de biciclete. Pistele de biciclete vor fi realizate pe 7 străzi din Municipiul Focşani, respectiv, B-dul Gării, str. Republicii, str. Maior Gheorghe Pastia, B-dul. Brăilei, str. Mărăşeşti, B-dul Unirii, str. Independenţei, str. Cuza-Vodă, str. Bucegi, str. 1 Decembrie, Str. Mare a Unirii, Str. Aurora, Str. Ana Ipătescu, str. Anghel Salingy, str. Bârsei, str. Bicaz şi str. Odobeşti”, spune primarul Cristi Misăilă. În cadrul proiectului ar trebui să mai fie achiziţionate şi 285 de biciclete inteligente, dar şi opt triciclete pentru seniori sau persoane cu dizabilităţi. Bicicletele vor fi amplasate în 30 staţii de închiriere din Focşani.

Vor mai fi realizate prin proiectul european 59 de staţii de transport public inteligente, mai ales că municipalitatea va cumpăra cu alți bani europeni 36 de autobuze electrice. Nu lipsesc din plan panouri fotovoltaice pentru susţinerea sistemelor de iluminat, spații de încărcare USB, afişaj publicitar şi informare pentru călători, piloni antiparcare şi piloni retractabili, care vor fi instalaţi pe Bd. Unirii, pentru a oferi posibilitatea restricţionării temporare a traficului auto pe un anumit tronson al arterei, staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Nu a fost uitată nici centura ocolitoare a muncipiului, care va fi complet modernizată, iluminată și va beneficia de piste de biciclete.


Totodată, va fi pregătită infrastructura de comunicații pentru sistemele inteligente de transport, a căror implementare este avută în vedere prin alte proiecte, dacă ar fi să amintim managementul traficului, informare călători, supraveghere video, bike sharing, ticketing.

Proiectul se numește “Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”. Valoarea lui este de 73,6 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este în valoare de peste 62 de milioane de lei, diferența fiind cofinanțări de la bugetul de stat și bugetul local. Se urmărește și reducerea numărului de accidente, dar și creșterea siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic, fie ei conducători auto, bicicliști sau pietoni, ultimele două categorii având șansa să meargă pe piste noi de biciclete și pe trotuare refăcute complet.

Municipiul Focșani este primul din România care a semnat un contract pe Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane disponibile, Prioritatea de Investiţii 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii. Unul dintre obiectivele care se dorește a fi atins repede este reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră cu 5,3% pentru primul an după finalizarea implementării proiectului.

Ce se întâmplă cu șoseaua de centură

„Şoseaua de centură se va transforma într-un adevărat bulevard, după ce va fi realizat şi sistemul de iluminat public, un alt proiect cu fonduri europene la care lucrăm. Avem o echipă de proiect foarte aplicată și care se implică foarte mult. În fiecare săptămână avem ședințele și se vor găsi soluții, mai ales că nu va fi un proiect simplu, va fi un proiect integrat cu alte patru sau cinci proiecte cu fonduri europene legate de resistematizarea infrastructurii rutiere printre care și un management inteligent al traficului, cu monitorizarea video prin senzori cu bucle de inducție cu tot ce trebuie pentru  30 de intersecții. Prin acest sistem de management inteligent, vom fluidiza și mai mult circulația”, mai spune primarul Misăilă.

Pe lângă beneficiile evidente, proiectul are și unele neajunsuri, în sensul că vor dispărea foarte multe locuri de parcare, în jur de 10% din ce are orașul la ora actuală.  “Având în vedere aceste două mari sensuri unice care se vor crea, vor fi probleme în sensul că vor dispărea multe locuri de parcare. Din calculul meu, vor dispărea vreo 1.000 și ceva de locuri de parcare, lucru care va influența pentru mult timp, mulți ani circulația auto în Municipiul Focșani”, este de părere consilierul local Costel Bârsan.

STS profită de pe urma proiectului

Primăria municipiului Focșani a încheiat un protocol de colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, în urma implementării acestui proiect, fapt care dă ocazia STS să-și dezvolte rețeaua de fibră optică pe raza orașului. Practic, pentru că proiectul presupune săpături și executarea infrastructurii pentru sistemul de comunicații al datelor, STS a cerut acordul pentru instalarea unei conducte proprii în săpătura deja făcută și utilizarea cu titlu gratuit a infrastructurii unde se introduce fibra optică. Serviciul de Telecomunicații speciale este organul central de specialitate ce organizează și coordonează activitățile din domeniul telecomunicațiilor speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege, urmând să ofere acest gen de servicii și administrației publice locale a municipiului Focșani.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24 în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Stefan Borcea
Stefan Borcea
Ștefan Borcea are o experiență de 25 de ani în presa scrisă și televiziune. A debutat la în 1995 la Ziarul „Milcovul” din Focșani, iar după opt ani a schimbat condeiul de redactor cu microfonul de reporter la postul local „Diplomatic TV”, pentru care a lucrat cinci ani. A mai fost angajat al rețelei „Realitatea TV”, redactor șef al săptămânalului „Ziarul Tău” iar din anul 2009 scrie neîntrerupt pentru cotidianul „Adevărul”, al cărui angajat este.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Numărul creditorilor Nordis Management a ajuns la 1.200. Cine se numără printre păgubiți | G4Media.ro

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul...

Primăria Timişoara începe să cumpere clădiri strategice, prin exercitarea dreptului de preempţiune

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că municipalitatea...