Rusaliile este denumirea sărbătorii bisericești ce se ține la cincizeci de zile de la Paști, fiind închinată Sfintei Treimi (Pogorârea Sfântului Duh, Troița). Rusaliile sunt considerate ființe mitologice, spirite feminine cu un caracter capricios și cu o purtare rea, asemănătoare sau identice cu ielele. Se consideră că rusaliile sunt deosebit de active în timpul sărbătorii. Istoricii recunosc substratul păgân al acestei sărbători consacrate cultului strămoșilor, de unde și numele de Moșii de Rusalii sau Moșii de vară.
Majoritatea obiceiurilor și riturilor din săptămâna Rusaliilor au drept scop petrecerea spiritelor morților pe care le reprezintă Rusaliile (Ielele, Șoimanele, Zânele, Măiestrele etc.) în lumea de dincolo. Strămoșii noștri apreciau că le pot îmbuna prin tot felul de mijloace cum sunt pomenile, jocurile, petrecerile, dansuri și descântece. De asemenea, era folosit un întreg arsenal de obiecte și acțiuni apotropaice în care locul principal îl ocupă Jocul Călușarilor.
În județul Bistrița-Năsăud se păstrează încă obiceiuri și tradiții specifice pentru zona noastră prin care se marchează Rusaliile, cele mai cunoscute sunt: obiceiul cununilor de pe valea Șieului și Înstruțatul boului în zona Becleanului (Figa, Căian, Tăure, Șieu-Cristur, Caila).
Citește articolul integral pe Saptamana.online